Jurnalul.ro Ştiri Observator Preţul gazelor continuă să crească în Europa, deoarece riscurile contracarează depozitele pline

Preţul gazelor continuă să crească în Europa, deoarece riscurile contracarează depozitele pline

de Redacția Jurnalul    |   

Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut marţi pentru a doua şedinţă consecutiv, pe măsură ce traderii evaluează riscurile şi incertitudinea cu privire la iarna următoare comparativ cu gradul ridicat de umplere a depozitelor de gaze, transmite Bloomberg.

În jurul orei 1:36 p.m., la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna următoare erau în creştere cu 1,48%, până la 28,79 euro pentru un Megawatt-oră, după ce în şedinţa precedentă au înregistrat un avans de 9,8%.

Zăcământul de gaze Troll din Norvegia a redus capacitatea până dincolo de ce era prevăzut în planul de lucrări de mentenanţă, potrivit gestionarului de reţea Gassco AS. Traderii urmăresc cu atenţie livrările de gaze din Norvegia, cel mai important furnizor al Europei, după ce opririle repetate ale producţiei au contribuit la creşterile bruşte de preţuri din ultimele luni.

Cu toate acestea, în pofida creşterilor de la începutul săptămânii, preţul gazelor naturale rămâne la un nivel redus din perspectivă istorică, având în vedere rezervele consistente şi cererea redusă de gaze.

Datele furnizate de Gas Infrastructure Europe arată că depozitele de gaze de pe continent sunt la un grad mediu de umplere de 86%, un nivel mult mai ridicat decât cel obişnuit pentru acest moment al anului.

Piaţa de gaze din Europa este acum într-o poziţie "mult mai bună" comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, dar asta nu înseamnă că "a depăşit cea mai dificilă perioadă", a apreciat marţi directorul general de la grupul petrolier BP Plc, Bernard Looney. "Totul depinde de cât de mult îşi va reveni cererea faţă de ceea ce am văzut iarna trecută şi cum va fi vremea", a spus Looney. 

Subiecte în articol: pret gaze europa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri