Jurnalul.ro Ştiri Externe Prim-ministrul Canadei nu mai dorește să primească refugiați din Statele Unite ale Americii

Prim-ministrul Canadei nu mai dorește să primească refugiați din Statele Unite ale Americii

Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau a încercat să atenueze ideea că Canada ar reprezenta un paradis pentru cei care au fugit de amenințarea de deportare din Statele Unite, deoarece guvernul său se confruntă cu critici că mesajele pritenoase pentru refugiați au oferit „false speranțe” miilor de solicitanți de azil care vin în Canada din Statele Unite, relatează The Guardian.

Încă de la începutul anului, mai mult de 11,300 de oameni au trecut granița în Canada din SUA. Ritmul a crescut în ultimul timp, cu mai mult de 250 de refugiați pe zi, mulți dintre ei conduși de frica planurilor lui Donald Trump pentru imigranți.

În timp ce oficialii canadieni încearcă să primească și să găzduiască refugiații, transformând stadionul olimpic de la Montreal într-un centru de primire temporar, trimițând militari pentru a pregăti tabere pentru 500 de persoane la granițe și pentru a creea un oraș temporar pentru corturi în Ontario, Trudeau încearcă să tempereze imaginea de prietenie față de refugiați, imagine pe care guvernul său a cultivat-o de când a ajuns la putere.

În timp ce acesta continuă să prezinte Canada ca fiind în continuare o țară deschisă și primitoare, mesajul său către cei care aleg să  intre în Canda prin locuri nemarcate de-a lungul graniței este mult mai radical. „Nu veți fi în avantaj, dacă alegeți să treceți granița ilegal. Trebuie să urmați regulile și acestea sunt multe.”, a spus acesta.

Prim-ministrul Canadei a început lansarea acestor mesaje, după ce politicienii din opoziție au afirmat că Guvernul său transmite că Canada acceptă toți migranții cu brațe deschise, mai scrie sursa citată.

„Sistemul nostru se destramă acum, și cred că o mare parte are legătură cu mesajele transmise -  mesaje inconsistente – care au venit de la personalul lui Justin Trudeau”, a spus conservatoarea Michelle Rempel.

Aceasta a făcut referire la mesajul postat pe un site de socializare de către Trudeau, mesaj postat la scurt timp după ce Donald Trump a interzis, în luna ianuarie, intrarea în Statele Unite a cetățenilor veniți din majoritatea țărilor musulmane. „Pentru cei care fug de persecuție, teroare și război, canadienii vă vor primi, indiferent de credința voastră. Diversitatea este forța noastră.”, a scris Trudeau în mesajul către refugiați postat pe Twitter.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri