Jurnalul.ro Ştiri Politică Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, primit de premierul Grindeanu la Palatul Victoria

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, primit de premierul Grindeanu la Palatul Victoria

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a fost primit joi, la Palatul Victoria, de premierul Sorin Grindeanu. 

Prim-vicepreşedintele Timmermans a ajuns la sediul Guvernului în jurul orei 12,00, unde are prevăzută o întâlnire cu prim-ministrul Grindeanu şi cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. 

După această întâlnire, care va dura aproximativ o oră, premierul Grindeanu, prim-vicepreşedintele Timmermans şi ministrul Toader vor susţine o conferinţă de presă comună la Palatul Victoria. 

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, efectuează joi o vizită oficială în România, la finalul căreia va susţine un dialog cu cetăţenii la Muzeul Naţional de Artă pe teme legate de Cartea albă privind viitorul Europei, aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma şi a zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, a informat Comisia Europeană. 

În timpul vizitei, Timmermans are prevăzute întâlniri şi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, dar şi cu membrii Comisiilor juridice şi pentru afaceri europene din Parlament. 

Timmermans va purta discuţii şi cu lideri ai partidelor parlamentare, precum şi cu partenerii Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) din domeniul justiţiei.

Sursa: www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri