Jurnalul.ro Ştiri Observator Primăria Capitalei a sesizat Poliţia pentru defrişarea a 150 de arbori, fără aviz, în Sectorul 2

Primăria Capitalei a sesizat Poliţia pentru defrişarea a 150 de arbori, fără aviz, în Sectorul 2

Primăria Capitalei, prin Direcţia de Mediu, a sesizat Poliţia Locală Bucureşti cu privire la defrişarea a aproximativ 150 de arbori de diferite specii, fără aviz de specialitate, în Sectorul 2 al Capitalei, pe un teren privat, cuprins între strada Fabrica de Glucoză și Intrarea Chefalului.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Primăria Capitalei, în urma verificărilor făcute, au fost identificaţi operatorul economic şi beneficiarul lucrărilor de defrișare și urmează să fie aplicate sancţiuni.

„La momentul controlului, au fost prezentate acte, eliberate de Direcţia pentru Agricultură a Municipiului Bucureşti (DAMB), prin care a fost avizată doar defrişarea a 20 de nuci, specie pentru care nu este necesar avizul PMB, ci doar cel al DAMB. Având în vedere faptul că pe terenul respectiv mai există arbori care ar putea fi defrișați, Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti va continua verificările şi în perioada următoare”, transmit reprezentanții Primăriei.

Aceștia precizează că, potrivit legislației de mediu în vigoare, intervenția asupra arborilor și arbuștilor situați pe domeniul public și privat al statului, al municipiului București, precum și pe terenurile proprietate privată a persoanelor fizice/juridice se realizează numai în baza avizelor de specialitate (defrișare/toaletare) emise de Direcția de Mediu a Primăriei București, ca urmare a solicitărilor făcute de administratorii/proprietarii legali ai terenurilor/domeniilor respective.

PMB face apel la bucureştenii care sesizează astfel de situaţii să se adreseze Poliţiei Locale a municipiului Bucureşti, la numărul: 021.9752 şi Primăriei Capitalei, apelând numărul de dispecerat 0800.800.868.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri