Primăria sectorului 1 anunţă că a eliberat, pe 11 aprilie, certificatul de urbanism pentru moscheea pe care Muftiatul Cultului Musulman din România intenţionează să o construiască pe Bulevardul Expoziţiei nr. 22-30, precizând că acest document este un act de informare obligatoriu, care nu dă beneficiarului dreptul de construire, fiind doar o etapă legală, premergătoare eliberării autorizaţiei de ridicare a lăcaşului.
''Potrivit art. 29 alin.1 din Legea nr. 350/2001 cu completările şi modificările ulterioare, 'certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administraţiei publice judeţene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii, tranzacţii imobiliare ori a altor operaţiuni imobiliare, potrivit legii.' Având în vedere că amplasamentul pe care urmează să fie construită moscheea este situat în zona CB5 - zonă situată în afara perimetrului central, care grupează funcţiuni complexe de infrastructură municipală şi supramunicipală -, pentru autorizarea construcţiei este necesară obţinerea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), care intră în competenţa exclusivă a Primăriei Municipiului Bucureşti'', se precizează într-un comunicat al administraţiei locale transmis joi AGERPRES.
Potrivit sursei citate, prin certificatul de urbanism i s-a comunicat Muftiatului Cultului Musulman din România că următoarea etapă este obţinerea avizului de oportunitate al arhitectului şef al Primăriei Capitalei, în scopul întocmirii Planului Urbanistic Zonal şi aprobării sale de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
''Planul Urbanistic Zonal se supune dezbaterii publice, iar competenţa asigurării dezbaterii publice şi realizării procedurii de consultare a populaţiei revine structurilor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti. Totodată, facem precizarea că documentaţiile de urbanism de tip PUZ nu se supun aprobării consiliilor locale de sector, ci sunt aprobate de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Numai după ce Municipalitatea va delibera şi aproba Planul Urbanistic Zonal, beneficiarul construcţiei va putea solicita Primăriei sectorului 1 eliberarea unei autorizaţii de construire'', se mai arată în comunicatul citat.
Muftiatul Cultului Musulman din România a depus, pe 26 ianuarie, la Primăria sectorului 1, documentaţia pentru eliberarea unui certificat de urbanism, etapă premergătoare obţinerii autorizaţiei de construire. Întrucât documentaţia depusă a fost incompletă, Primăria a transmis petentului o adresă de completare, prin care i s-a cerut precizarea scopului pentru care solicită eliberarea certificatului de urbanism, precum şi prezentarea planurilor anexă, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.
La rândul lor, reprezentanţii cultului musulman au revenit cu o completare la documentaţia de urbanism, în care au prezentat documentele solicitate. ''În aceste condiţii, Primăria sectorului 1 avea obligaţia legală de a elibera certificatul de urbanism solicitat de beneficiarul construcţiei'', se menţionează în comunicat.
Sursa: AGERPRES