Jurnalul.ro Ştiri Justitie Primarul de la Sinaia, scos de sub control judiciar, după aproape un an de la interzicerea exercitării funcţiei

Primarul de la Sinaia, scos de sub control judiciar, după aproape un an de la interzicerea exercitării funcţiei

Primarul staţiunii prahovene Sinaia, Vlad Oprea, a fost scos de sub control judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată de procurorii DNA Ploieşti pentru abuz în serviciu, măsura preventivă, care prevedea, printre altele, interzicerea exercitării funcţiei, fiind dispusă de anchetatori în urmă cu aproape un an.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a revocat, luni, măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de Vlad Oprea în data de 22 aprilie a anului trecut şi menţinută ulterior de judecătorul de cameră preliminară şi de instanţa de judecată.

Decizia nu este definitivă.

Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, a fost trimis în judecată, în luna mai 2016, sub control judiciar, de procurorii DNA Ploieşti pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Prin măsura controlului judiciar dispusă de procurorii anticorupţie în aprilie 206, lui Oprea i se interzicea să îşi exercite funcţia de primar.

În dosar, tot sub control judiciar, au fost deferiţi justiţiei Ruxandra Popescu, judecătoare la Judecătoria Sinaia la data faptelor, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, şi Beatrice Eugenia Rădulescu, secretar al oraşului Sinaia, pentru complicitate la abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat al DNA, în vara anului 2010, în contextul în care, pe rolul instanţei, se afla un dosar civil ce privea un litigiu între Primăria Sinaia şi trei persoane, concesionari ai unor terenuri, Ruxandra Popescu, în calitate de judecător învestit cu soluţionarea cauzei, a acceptat promisiunea făcută de o persoană care, la acea dată, ocupa o funcţie de conducere în Poliţia oraşului de a i se plăti un folos necuvenit în schimbul pronunţării unei hotărâri favorabile.

DNA precizează că, ulterior, aceasta a şi primit, prin intermediar, un folos necuvenit în valoare de aproximativ 500 euro.

Procurorii susţin că, în acelaşi context, Vlad Oprea, în calitate de primar, a încălcat prevederile Legii privind administraţia publică locală prin nesocotirea hotărârilor Consiliului Local care stabileau foarte clar condiţiile în care se puteau înstrăina, în anumite situaţii, terenurile respective.

"Concret, acesta, printr-o adresă, a comunicat instanţei de judecată că Primăria Sinaia îşi însuşeşte rapoartele de evaluare întocmite de către evaluatorul autorizat pentru terenurile a căror vânzare se solicitase, în condiţii favorabile celor trei concesionari şi cu nesocotirea hotărârilor Consiliului Local luate anterior în acest sens. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul Oprea a mai precizat că 'rămâne la latitudinea instanţei oportunitatea vânzării'. Comunicarea respectivă a fost semnată pe lângă edilul Oprea şi de Eugenia Beatrice Rădulescu", au reţinut anchetatorii.

DNA menţionează că, ulterior, la 11 noiembrie 2010, în calitate de judecător, Ruxandra Popescu a pronunţat o soluţie vădit contrară dispoziţiilor legale, prin care a dat câştig de cauză reclamanţilor, în detrimentul Primăriei Sinaia.

"Urmarea a fost că oraşul Sinaia şi Consiliul Local au fost obligate să încheie contracte de vânzare - cumpărare pentru trei terenuri în suprafaţă totală de peste 500 metri pătraţi care făceau obiectul unor contracte de concesiune, la preţuri defavorabile, ceea ce a creat un prejudiciu de 920.716,64 lei (214.734,39 euro) şi un folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru cei trei concesionari", se mai spune în comunicat.

În cauză au fost luate măsuri asigurătorii pentru recuperarea pagubei de aproximativ 215.000 euro, fiind aplicat sechestru asigurător asupra bunurilor imobile aparţinând inculpaţilor Popescu, Oprea şi Rădulescu. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: control judiciar
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri