"Am informaţia că 395 de blocuri au fost debranşate pentru neplată. Doresc zilele acestea să contactaţi asociaţiile de proprietari, să aveţi o discuţie cu dânşii, să ajungeţi la o soluţie, astfel încât în perioada aceasta nimeni să nu sufere de lipsa căldurii. Aş dori ca de mâine să începeţi contactarea lor şi discuţiile să vedeţi ce soluţii puteţi găsi şi să ni le comunicaţi şi nouă", a declarat Sava, miercuri seara, la comandamentul de iarnă convocat la Primăria Capitalei.
Directorul general al RADET Bucureşti, Valentin Viţalariu, a spus că se va lua legătura cu asociaţiile de proprietari, astfel încât să nu mai existe în viitor asemenea probleme. "O să găsim o soluţie legală în orice caz", a subliniat Viţalariu.
El a anunţat totodată că avaria de la CET Vest a fost remediată. "Dintre cele 105 de puncte termice pe care le avea CET Vest noi am acoperit 65 din alte CET-uri. La această oră, a început să se revină la normal, în sensul preluării de către CET Vest a punctelor care îi reveneau în mod obişnuit, deci se ajunge la normal, în sensul că în această seară nu cred să mai existe loc care să nu primească căldură", a declarat reprezentantul RADET.
Potrivit acestuia, RADET, cu ajutorul Primăriei Capitalei, a finanţat un program prin care fiecare bloc este monitorizat şi contorizat şi este imposibil ca bucureştenii să plătească mai mult decât au consumat.
"Este contor la fiecare bloc care înregistrează cantitatea de căldură care se livrează, această cantitate de căldură este preluată într-un program de calcul şi este facturată către populaţie. Nu există posibilitatea intervenţiei umane în acest sistem astfel încât să spunem că există o eroare şi că din greşeală un bloc plăteşte mai mult decât a primit", a adăugat Viţalariu.
Sursa: Agerpres