Jurnalul.ro Ştiri Locale Primele concluzii ale anchetatorilor, după poluarea din râul Argeș

Primele concluzii ale anchetatorilor, după poluarea din râul Argeș

de Redacția Jurnalul    |   

Poluarea pe râul Argeș a fost provocată de administratorul unei societăți din Pitești, care repară mașini. A aruncat în canalul colector 300 de litri de deșeuri petroliere.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu alte instituții, au continuat verificările în ceea ce privește poluarea de pe Râul Argeș, din zona Lunca Argeșului-Podul Viilor și au ridicat probe de sol, apă și din substanță, pentru expertiză.

De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru infectarea apei.

„În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit faptul că, în dimineata zilei de 31.01.2023, în jurul orei 10:00, un bărbat de 38 de ani din Suseni, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, cu sediul în municipiul Pitești, strada Depozitelor, având ca obiect de activitate servicii de reparații auto, ar fi deversat, în canalul colector al apelor pluviale, cantitatea de aproximativ 300 de litri de deșeuri petroliere. Cu ocazia cercetării la fața locului, au fost ridicate probe de sol, apă și din substanța cu aspect și miros petrolier în vederea efectuării unei expertize pentru a se stabilii dacă poluarea a fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală sau dacă apa a devenit dăunătoare sănătății oamenilor, animalelor sau plantelor, conform legislației în vigoare”, transmite IPJ Argeș.

Cercetările continuă.

Polițiștii argeșeni au fost sesizați marți că pe râul Argeș sunt urme de reziduuri petroliere. În zonă se observau dâre de combustibil pe câțiva metri, iar oamenii s-au plâns că miroase puternic a petrol.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: poluare argeş
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri