Jurnalul.ro Ştiri Externe Primul accident mortal provocat de un taxi autonom (fără șofer)

Primul accident mortal provocat de un taxi autonom (fără șofer)

O femeie a murit în urma rănilor suferite după ce a fost lovită de un vehicul al Uber care se conducea singur, în Arizona, a anunţat luni poliţia, citată de Reuters. Compania a anunţat că a suspendat programul său pentru vehicule autonome în SUA şi Canada. 

Accidentul din Tempe, Arizona, reprezintă primul deces provocat de un autovehicul care se conduce singur, în condiţiile în care numeroase astfel de maşini sunt în prezent testate pe glob, şi ar putea reprezenta un impediment pentru eforturile de a introduce rapid noua tehnologie în SUA, comentează Reuters. 

La momentul accidentului, care s-a produs în noaptea de duminică spre luni, maşina era în modul autonom, dar la volan se afla un operator, a precizat poliţia din Tempe. Potrivit sursei citate, în maşină nu se aflau şi pasageri. 

"Autovehiculul se îndrepta spre nord când o femeie, care nu se afla pe trecerea de pietoni, a traversat strada de la vest la est şi a fost lovită de vehiculul Uber", a precizat poliţia într-un comunicat. 

Un purtător de cuvânt al Uber Technologies Inc a declarat că această companie suspendă testele din America de Nord. Într-o postare pe Twitter, Uber a transmis condoleanţe şi a menţionat că compania cooperează pe deplin cu autorităţile.AGERPRES

Subiecte în articol: tempe uber
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri