Jurnalul.ro Auto Primul echipaj feminin românesc de raliu

Primul echipaj feminin românesc de raliu

de Cătălin F. Vărzaru2    |   

Cristiana Oprea și Diana Hațegan, primul echipaj feminin românesc de raliu, a reușit performanța de a se clasa pe locul al doilea la Rally din Roma Capitale, etapă a Campionatului European de Raliuri (ERC). „Momentan, nu am cuvinte. Locul 2 la Ladies, locul 8 în ERC3, la Rally di Roma Capitale. Mulțumim tuturor pentru sprijinul vostru, a fost extraordinar!!!”, a scris Cristiana Oprea pe Facebook. Oprea și Hațegan au pilotat Peugeot 208 R2. În campionatul național, fetele concurează pe un Sandero. Cristiana a debutat în motorsport în 2015, iar în ultimii doi ani a fost o prezență constantă în cadrul etapelor din Campionatul Național de Raliuri. Anul acesta, cele două au concurat și în Rally Sliven din Bulgaria, etapă care face parte din cadrul European Rally Trophy.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri