Proverbul românesc cu bătrâni e parafrazat: „Cine n-are nemţi, să şi-i cumpere”. Aşa se explică faptul că în ciuda numărului redus de votanţi de origine germană, Klaus Iohannis a ajuns preşedinte, după ce mai întâi a fost ales primar la Sibiu, precum un alt german la Timişoara. Aşadar, într-o ţară dezorganizată, fragilizată de corupţie şi instabilă, ordinea şi disciplina germană sunt văzute ca izbăvitoare.
E clar, şi nu de zeci de ani, ci de secole, că mixul rațiune-emoție se face foarte prost la noi. Adică, prevalează fie una, fie cealaltă, așa cum s-a întâmplat în vremea lui Alexandru Ioan Cuza și a trebuit să vină Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ca să-l echilibreze. Da, numai că soluţia nu e dată de ordine şi disciplină, ci de piaţă. Dacă vreţi, statul nu trebuie reformat, ci micşorat. Noi de antifragilitate avem nevoie, nici măcar de robusteţe sau rezilienţă.
Nu „iluminarea” seniorilor de la şcoala de studii politice şi administrative va aduce salvarea, ci ceea ce se numeşte liber arbitru, care lasă ca raporturile să se înfiripe natural, neintervenţionist şi în dinamică, echilibrul să se atingă mereu pe alt nivel, iar acesta ar fi rolul benefic al dezordinii, nu al ordinii şi disciplinei.
Sigur însă că acest lucru e mai greu de acceptat de către persoanele cu formaţie cazonă, în ciuda bunelor intenţii. Cu precizarea că, în interbelic, economia era mai puţin tulburată, tocmai ca urmare a poziţionării naturale, cu ajutorul pieţei libere, realizată de alţi vânduţi bucată cu bucată, evreii. De care dl Cercel aminteşte în lucrarea sa că generează „o oarecare nostalgie”, dar nu-s văzuţi ca o modalitate de a ne duce spre Europa şi Vest.
Asta chiar dacă, în interbelic, cu o clasă politică similară, economia se stabilizase și funcționa pe principii autentice de piață, datorită antreprenorilor evrei. Ei manifestau un interes major pentru educația copiilor, ceea ce le conferea un avantaj comparativ în societate și-i făcea principalii participanți la diviziunea muncii, pe baza căreia funcționează economiile de piață. Aceşti tineri bine educaţi erau aceia ce asigurau circulaţia elitelor!
Din câte se vede, modelul de urmat suntem tot noi, dar pe timpul lui Ceaușescu, la fel ca acum în UE, a ajuns să fie impus un mod de administrare bazat pe restrângerea cererii și pe filosofia că nu e neapărat nevoie să-ți dezvolți piețele ca să creezi capital.
De aceea, cele mai mari țări ale Uniunii, cu Germania în frunte, practică rate mari de impozit pe consum: TVA. Spre deosebire de SUA, unde taxa e redusă sau lipsește.
România are una dintre cele mai reprimante taxe pe consum, iar ultimele intervenții arată că nu dorim să ne schimbăm abordarea, de la limitarea cererii, la generarea unei oferte autohtone, care să substituie mărfurile din afară, cele mai multe provenite din UE.
Românii sunt filogermani şi cu asta îşi caută europenitatea, precum şcoala ardeleană ce influenţează clasa politică şi masele. Însă modelul sănătos de dezvoltare, care trebuie să fie adoptat și de România, e cel american, cu piețe și capitaluri, nu acela ce se bazează pe capitalizarea forțată. E necesar să creăm bogăţie în stil american, în loc să administrăm sărăcia, după cum procedează nemţii.
Lui Nicolae Ceaușescu i-ar fi plăcut în UE, fiindcă e imposibil ca citind 3-4 sloganuri europene să nu ne amintim de cele din vremea lui, ceea ce pentru noi constituie un complex de superioritate față de irlandezul sau olandezul neinstruit. Ceauşescu avea dreptate: capitalismul se va întoarce în România când o face plopul pere și răchita, micșunele.