Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicolae al României s-a recules luni la catafalcul Regelui Constantin al II-lea al elenilor

Nicolae al României s-a recules luni la catafalcul Regelui Constantin al II-lea al elenilor

de Redacția Jurnalul    |   

Principele Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai, s-a recules luni, la Atena, la catafalcul Regelui Constantin al II-lea al elenilor, care a murit săptămâna trecută la vârsta de 82 de ani.

„Cu inima plină de durere m-am recules astăzi, la biserica San Elefterios din Atena, la catafalcul Regelui Constantin al II-lea al elenilor, văr primar cu bunicul meu Regele Mihai. De când am aflat trista veste mi s-au perindat prin minte și prin suflet imaginile și emoțiile trăite în iunie 2008 când am sărbătorit Nunta de Diamant a bunicului și a bunicii mele. Ne-am întâlnit atunci mulți membri ai familiei noastre într-o explozie de bucurie și de dragoste pe care n-am s-o uit niciodată. Regele Constantin și Regina Anne-Marie, Regina Sofia a Spaniei, Regele Simeon al bulgarilor și ceilalți invitați de seamă cu care am același sânge, prin Regele Mihai și Regina Ana, mi-au arătat multă simpatie”, susține Nicolae al României.

Principele a transmis condoleanțe.

„Condoleanțe și profunda mea compasiune Majestății Sale Regina Anne-Marie, vărului meu, Alteța Sa Regală Principele Pavlos, Majestății Sale Reginei Sofia, Majestății Sale Regelui Felipe (nașul meu de botez) și tuturor membrilor familiei noastre”, a scris pe Facebook Principele Nicolae.

Regele Constantin al II-lea a murit săptămâna trecută, în noaptea de marți spre miercuri, la vârsta de 82 de ani.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Principele Nicolae
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri