Jurnalul.ro Timp liber Monden Prințul Harry a vrut să fie prezentat doar cu prenumele la un eveniment oficial

Prințul Harry a vrut să fie prezentat doar cu prenumele la un eveniment oficial

Prinţul Harry a participat la Edinburgh, la unul dintre ultimele sale evenimente oficiale în Marea Britanie în calitate de membru senior activ al familiei regale. Înainte de a urca pe scenă pentru a ține un discurs. El a cerut organizatorilor să fie prezentat doar cu prenumele.

Ducii de Sussex, Harry și soția sa, Megan, îşi vor îndeplini îndatoririle regale oficiale până pe 31 martie.

Megan va participa la un eveniment organizat de Ziua Internaţională a Femeii, pe 8 martie, iar Harry va avea mai multe apariţii publice, inclusiv la Royal Albert Hall şi la Westminster Abbey din Londra, potrivit Evening Standard.

Cuplul a anunţat la începutul lunii ianuarie că renunţă la statutul de membri seniori ai familiei regale britanice şi că vor să devină independenţi din punct de vedere financiar. La puţin timp după anunţ, aceștia, împreună cu fiul lor, Archie, s-au mutat în Canada.

Deşi nu va mai putea folosi titulatura de „Alteţa sa regală”, Harry va fi în continuare prinţ şi membru al familiei regale. Totodată, Harry şi Meghan îşi vor păstra titlurile de duce şi ducesă de Sussex, primite de la regina Elizabeth a II-a în ziua în care s-au căsătorit, în 2018.

Mediafax

Subiecte în articol: prinţul harry
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri