Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie (MHRA) i-a avertizat pe cetățenii cu un istoric semnificativ de aergii să evite vaccinul dezvoltat de Pfizer și BioNTech împotriva COVID-19, după ce doi britanici au raportat efecte secundare în prima zi a campaniei de vaccinare, notează Reuters.
Marea Britanie este prima țară europeană care a început campania de vaccinare pentru populație.
Numărul persoanelor din Marea Britanie care suferă de alergii severe se ridică la aproximativ 7 milioane, potrivit Sistemului Național de Sănătate (NHS), în timp ce 250.000 de persoane trebuie să aibă în permanență cu ei un EpiPen.
Directorul NHS, Stephen Powis, a declarat că sfatul medicilor a venit după ce doi angajați ai NHS au raportat reacții anafilactoide asociate cu prima doză de vaccin.
„Așa cum este obișnuit în cazul noilor vaccinuri, MHRA a lansat acest avertisment ca o măsură de precauție, pentru ca oamenii cu un istoric semnificativ de alergii să nu apeleze la acest vaccin, după ce două persoane aflate în această situație au prezentat ieri efecte secundare”, a declarat Powis.
Directorul NHS a precizat că cele două persoane „sunt în stare stabilă și se recuperează”.
Directorul executiv al MHRA, June Raine, a afirmat că această reacție nu se numără printre efectele secundare observate în timpul testelor.
În ciuda celor două cazuri apărute după prima zi de vaccinare, guvernul Marii Britanii continuă campania, iar azi urmează să fie vaccinate între 5.000 și 7.000 de persoane. Peste 800.000 de doze de vaccin se află deja în spitale, iar alte câteva milioane urmează să fie primite.
„Am fost avertizați de către MHRA cu privire la două cazuri care ar putea fi asociate cu reacții alergice în urma administrării vaccinului COVID-19 BNT162b2. Ca o măsură de precauție, MHRA a emis un ghid temporar către NHS, în timp ce demarează o investigație pentru a înțelege complet aceste cazuri și cauzele lor. Pfizer și BioNTech sprijină investigația MHRA. În faza trei a testelor clinice, vaccinul a fost, în general, tolerat, fără a genera îngrijorări serioase pentru siguranță. Testul a fost făcut pe 44.000 de participanți, peste 42.000 au primit o a doua doză de vaccin”, a transmis un purtător de cuvânt al Pfizer, potrivit Daily Mail.