Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ai probleme de memorie? Neuroștiința oferă câteva soluții simple pentru menținerea sănătății creierului

Ai probleme de memorie? Neuroștiința oferă câteva soluții simple pentru menținerea sănătății creierului

de Giulia Anghel    |   

Ni se pare firesc să ținem minte lucruri, până când ne dăm seama că am început să uităm. Atunci ne îngrijorăm, ne enervăm, poate chiar ne și speriem când ne gândim că ne scad capacitățile de memorare și învățare. În plus, odată cu trecerea timpului, acest lucru se acutizează și nu mai avem încredere în noi.

Amintirile din relațiile trecute și prezente ne oferă sentimente de împlinire, și chiar de iubire. Amintirea unor emoții și experiențe ne formează opiniile și valorile. Amintirile educaționale și tehnice de formează încrederea în abilitățile noastre vocaționale sau profesionale, scrie inc.com.

Totodată, mulți antreprenori consideră că temerile lor au mai puțin de-a face cu eșecul, decât cu uitarea, motiv pentru care unii dintre ei petrec mult timp gândindu-se la soluții pentru a atenua aceste frici. 

Din fericire, există soluții pentru a ne menține cât mai mult timp sănătatea creierului. Acestea sunt legate de utilizarea unor terapii dar și de obiceiuri de viață. Astfel că în sprijinul neuronilor noștri vine un condiment larg răspândit, cu mirog dulceag. Originară din Asia, scorțișoara poate fi consumată în produsele de patiserie, în cereale, în deserturi. 

Există studii care arată o legătură surprinzătoare între consumul de scorțișoară și îmbunătățirea memoriei și a abilităților de învățare. Cercetătorii de la Universitatea de Științe Medicale din Birjand, au publicat o analiză în revista Nutritional Neuroscience, pe baxa a 2.605 de studii anterioare, colectate din bazele de date PubMed, Scopus, Google Scholar și Web of Science. Și au găsit 40 care se potrivesc criteriilor.

„Rezultatul principal al majorității studiilor a demonstrat că scorțișoara îmbunătățește semnificativ funcția cognitivă (memoria și învățarea)”, au transmis autorii. Oamenii de știință au sugerat, în repetate rânduri, că mai multe condimente sunt legate de o sănătate mai bună a creierului și memoriei. 

Iată câteva exemple:

Un studiu de la Harvard a urmărit obiceiurile alimentare ale 27.842 de bărbați, cu vârste peste 20 de ani, și a constatat că legumele, fructele și chiar sucurile de fructe, în special la vârsta adultă mijlocie și târzie, sunt asociate cu o probabilitate mai mică de pierdere a memoriei mai târziu în viață.

Totodată, oamenii de știință italieni au studiat, în 2017, consumul de cacao sau ciocolată la 467 de persoane. Consumul de ciocolată înainte de testele cognitive a dus la o performanță mai bună dar a avut efect și asupra memoriei observată la adulții vârstnici, care au început să se confrunte cu „declinul acesteia sau alte deficiențe cognitive ușoare”. Însă nu zahărul și grăsimile din ciocolată oferă aceste beneficii. Este vorba despre compușii numiți flavanoli. 

Un studiu, efectuat pe șoareci, al cercetătorilor de la King's College din Londra arată că postul intermitent a stimulat dezvoltarea de noi neuroni hipocampi și a îmbunătățit performanța memoriei. De asemenea, există mai multe informații fascinante, inclusiv sugestia că anumite alimente, împreună cu activități precum exercițiile aerobice, somnul și chiar sexul, pot încuraja „neurogeneza”- formarea de noi celule cerebrale. Împreună cu multe alte alimente, obiceiuri și chiar condimente.
„Fructele de mare, verdeața, nucile, fasolea și puțină ciocolată neagră”, a indicat Dr. Drew Ramsey, psihiatru și profesor clinic asistent la Universitatea Columbia, pentru New York Times, adăugând că, pe lângă scorțișoară, condimente precum turmeric, rozmarin, salvie, șofran și ghimbir au beneficii semnificative pentru sănătatea creierului.

 


 

Subiecte în articol: uitare neurostiinta memorie invatare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri