Jurnalul.ro Ştiri Externe Proces de destituire a preşedintelui Trump: Senatul a început dezbaterile de fond

Proces de destituire a preşedintelui Trump: Senatul a început dezbaterile de fond

Donald Trump a încercat să ''trişeze'' pentru a obţine un al doilea mandat la Casa Albă, a acuzat miercuri procurorul şef Adam Schiff, deschizând dezbaterile de fond în procesul pentru destituirea preşedintelui american, relatează AFP.

El a ''solicitat o ingerinţă străină în alegerile noastre (...) pentru a-şi îmbunătăţi şansele'' de realegere în timpul alegerilor prezidenţiale din noiembrie, a declarat alesul democrat al Camerei Reprezentanţilor în faţa sutelor de senatori care îl vor judeca pe miliardarul republican.

Donald Trump a '' exercitat presiuni asupra Ucrainei pentru ca aceasta să anunţe anchete'' care îi puteau fi de folos şi una dintre acestea avea ca scop să-l ''elimine'' pe unul dintre potenţialii săi rivali, Joe Biden, a continuat fostul procuror care a supervizat ancheta Camerei împotriva preşedintelui.

''Preşedintele a îngheţat sute de milioane de dolari reprezentând ajutor militar pentru un aliat strategic în război cu Rusia pentru a obţine un ajutor extern în alegerea sa. Cu alte cuvinte pentru a înşela'', a adăugat procurorul şef, referindu-se la un pachet de aproape 400 de milioane de dolari alocaţi de Congresul american pentru a ajuta Kievul în eforturile sale militare şi pe care preşedintele l-a blocat în această vară.

Adam Schiff l-a acuzat, de asemenea, pe fostul magnat imobiliar că, după ce aceste acţiuni au fost făcute publice, el ''şi-a folosit influenţa pentru a împiedica ancheta'' Congresului.

Amintindu-le senatorilor de jurământul lor de imparţialitate, Adam Schiff le-a solicitat acestora ''să ţină cont de elementele materiale fără să se gândească la apartenenţa lor politică, la votul lor la ultimele sau la următoarele alegeri''.

Adam Schiff a declarat în ajun, în timpul unei primei zile de audiere dedicată stabilirii cadrului procesului, că preşedintele ''merită să fie demis''.

Totuşi, această ipoteză pare puţin probabilă: Constituţia Statelor Unite prevede o majoritate de două treimi din rândul senatorilor (67 de voturi) pentru a declara un preşedinte vinovat. Cu toate acestea, cei 53 de republicani ai camerei superioare a Congresului sunt în prezent uniţi în jurul preşedintelui.

Donald Trump este al 45-lea preşedinte al Statelor Unite şi doar al treilea, după Andrew Johnson în 1868 şi Bill Clinton în 1988, împotriva căruia Congresul a declanşat procedura de impeachment. Richard Nixon a fost aproape de această situaţie, pe care a evitat-o demisionând în 1974.

AGERPRES

Subiecte în articol: donald trump destituire
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri