Jurnalul.ro Ştiri Politică Procesiune împotriva războaielor, la Alba Iulia

Procesiune împotriva războaielor, la Alba Iulia

de Redacția Jurnalul    |   

Eveniment unic la Alba Iulia, acolo unde un număr importat de persoane au protestat împotriva războaielor.

Având mesaje diverse pe pancarte, peste 100 de persoane au participat la procesiunea organizată sâmbătă, de la ora 11.00.

Data de 11.11 poartă o semnificație aparte, fiind ziua care marchează sfârșitul Primului Război Mondial.

Inițiativa acestui eveniment a aparținut Ralucăi Bugnar, lider al Departamentului pentru Transilvania al PUSL și Petronelei Talpaș, lector universitar la Universitatea „1 Decembrie” din Alba Iulia.

„În această zi, se împlinesc 105 ani de când tunurile au tăcut pe toate fronturile Primului Război Mondial. Tratatul de armistițiu a avut loc la 11 noiembrie 1918 între Imperiul German și puterile Antantei și a pus capăt Primului Război Mondial pe Frontul de Vest. Noi ne-am dorit mereu o Europă stabilă, sigură, prosperă, iar gestul nostru de astăzi este un apel pe care îl facem pentru a opri războaiele, pentru că ne dorim ca acest flagel să nu facă și mai multe victime”, a spus Raluca Bugnar.

Subiecte în articol: Raluca Bugnar Alba Iulia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri