Jurnalul.ro Ştiri Justitie UPDATE Instanţa a decis să amâne pronunţarea în cazul şefului PSD

UPDATE Instanţa a decis să amâne pronunţarea în cazul şefului PSD

UPDATE Decizie de ultimă oră în procesul lui Liviu Dragnea de la Curtea Supremă.

Instanţa a decis să amâne pronunţarea în cazul şefului PSD.

Procurorul DNA a cerut în sala de şedinţă pedeapsă medie pentru Liviu Dragnea.

UPDATE Avocaţii preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, au ridicat luni la ÎCCJ mai multe excepţii în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Liviu Dragnea nu s-a prezentat la proces, el fiind reprezentat de doi avocaţi - Flavia Teodosiu şi Marian Nazat.

După ce procurorul DNA a anunţat că renunţă la a mai sesiza CCR cu două excepţii de neconstituţionalitate, avocaţii lui Dragnea au pus în discuţie în sala de judecată mai multe cereri, în baza cărora au solicitat amânarea procesului.

Astfel, Flavia Teodosiu a invocat o excepţie de nelegalitate în legătură cu modul în care în 2017 Colegiul de conducere al ÎCCJ a dispus înlocuirea judecătoarei Ana Maria Dascălu cu judecătorul Constantin Epure, în completul care l-a condamnat pe fond, în primă instanţă, pe Dragnea.

Tot acum, avocata Flavia Teodosiu a ridicat şi două excepţii de neconstituţionalitate privind articolele 420 (se referă la schimbarea încadrării juridice) şi 421 din Codul de procedură penală. Referitor la art. 421 Cpp, avocata s-a plâns că în timpul judecării apelului a solicitat audierea mai multor martori, însă magistraţii au fost de acord doar cu audierea a 3 dintre ei.

Un alt avocat, Toni Neacşu, cel care o apără pe Olguţa Şefu, fost director adjunct la DGASPC Teleorman, a solicitat magistraţilor amânarea procesului după data de 5 iunie, când CCR ar trebui să ia o decizie în ceea ce priveşte modul de constituire a completurilor de 3 de la Instanţa Supremă.

Cei 5 judecători ai completului s-au retras din sala de judecată pentru a lua o hotărâre în legătură cu solicitările avocaţilor - şi anume dacă procesul va fi amânat sau se trece la dezbateri pe fond. 

Procesul în care se discută dosarul lui Liviu Dragnea privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman a început luni la ÎCCJ, un nou procuror DNA fiind desemnat în acest caz.

Acesta a anunţat, în instanţă, că retrage cererile făcute anterior de sesizare a Curţii Constituţionale cu două excepţii. El a arătat că cele două sesizări nu au legătură cu judecarea apelului în acest dosar.

Totodată, noul procuror DNA a renunţat şi la o cerere de schimbare a încadrării juridice în cazul a trei inculpaţi din dosar.

Liviu Dragnea nu s-a prezentat la acest termen. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri