Jurnalul.ro Ştiri Justitie Procurorii din Botoșani își vor restrânge activitatea în semn de protest față de eliminarea pensiilor

Procurorii din Botoșani își vor restrânge activitatea în semn de protest față de eliminarea pensiilor

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anunţă că îşi vor restrânge, începând de sâmbătă, activitatea, în semn de protest faţă de eliminarea pensiilor de serviciu.

Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani a adoptat, vineri, o rezoluţie faţă de adoptarea de către Camera Deputaţilor a Parlamentului României, în şedinţa din data de 28 ianuarie 2020, a legii prin care este eliminată pensia de serviciu a judecătorilor şi procurorilor, exprimându-şi "dezacordul faţă de adoptarea de către Camera Deputaţilor a Parlamentului României, în şedinţa din data de 28 ianuarie 2020, a legii prin care este eliminată pensia de serviciu a judecătorilor şi procurorilor, considerând acest fapt de o gravitate deosebită, de natură să lezeze fundamental independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor, cu consecinţe directe asupra actului de justiţie".

Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani îşi vor restrânge activitatea, în perioada 1-9 februarie 2020, la cauzele reprezentând urgenţe, apreciere ca se va realiza, în concret, de către fiecare procuror.

În aceeaşi perioadă, se suspendă acordarea audienţelor cu publicul, plângerile, cererile şi memoriile urmând să fie comunicate prin poştă sau depuse numai la grefa unităţii.

"Având în vedere impactul eliminării pensiei de serviciu a personalului auxiliar de specialitate asupra activităţii instanţelor şi parchetelor, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani îşi exprimă solidaritatea faţă de formele de protest manifestate de această categorie profesională", se mai arată în hotărârea adoptată de procurorii din Botoşani.

AGERPRES

Subiecte în articol: procurori parchet botosani
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri