Jurnalul.ro Ştiri Justitie Procurorul Mihaiela Iorga Moraru: "Kovesi a dezinformat opinia publică în ceea ce privește dosarul Microsoft"

Procurorul Mihaiela Iorga Moraru: "Kovesi a dezinformat opinia publică în ceea ce privește dosarul Microsoft"

Procurorul DNA, Mihaiela Iorga Moraru, a venit în studioul Antena 3 și a vorbit despre cum a devenit dintr-un erou un penal și despre neregulile din timpul mandatului procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. 

"Probabil că a fost o evoluție în timp. Sunt procuror DNA din ianuarie 2006. Am devenit procuror dintr-un interviu. Pot să vă spun că între mandatul lui Moraru și Koveși e o mare diferență. O comparație nici nu se poate face. Mandatul lui Moraru s-a caracterizat prin asumare, prin echilibru, iar la Kovesi a însemnat lipsă de asumare și pentru prima dată cred că am simțit ce înseamnă să existe o presiune pe dosare. În 2013 am avut o ieșire publilcă în care am insistat pe o procedură transparentă de numire a procurorului șef. Nu pentru că îmi doream o funcție, și mai ales funcția de procuror șef. A fost doar pentru susținerea unui principiu. Era un principiu pe care-l susțineau mai mulți procurori din DNA", a declarat Mihaiela Iorga. 

Mihaiela Iorga a spus că nu a realizat la acel moment că a fost luată în vizor de Kovesi, ci a realizat mult mai târziu, când a fost revocată . Unul dintre primele mesaje transmise a fost "să mă duc din nou la televiziune așa cum am făcut-o în 2013. Abia atunci am realizat că acest moment nu a fost uitat niciodată. Nu mi-a spus personal doamna Kovesi, ci a spus altor colegi și această informație a ajuns la mine". 

"Acțiunile din ultima săptămână, de dezinformare a opiniei publice, cel puțin în ceea ce privește dosarul Microsoft, m-au determinat să vin în seara aceasta. Chiar consider că opinia publică trebuie să știe adevărul și să judece în consecință de cauză", a spus Iorga. 

Întrebată dacă Kovesi a mințit în dosarul Microsoft, Mihaiela Iorga a spus "să nu spunem minciună, să spunem dezinformare. E mai elegant".

"În primul rând, aș vrea să încep de la comunicat. În comunicatul DNA, unicul de acest gen, presupusele fapte nu sunt prescrise. E nedrept și incorect să-ți ascunzi incapacitatea de a demonstra o infracțiune, de a o proba în spatele unei așa-zise prescripții". 

"De la Inspecția Judiciară am aflat că este o altă sesizare legată de tine în privința prescripției dosarului ARLO Slatina. În momentul plecării mele era nevoie de o expertiză. Nu aș putea să vă spun ce avea în vedere procurorul de caz, nu se putea vorbi de prescripție. Am cerut expertiză în acest dosar. Exista o suspiciune cu privire că investițiile la cele două societăți erau făcute cu banii de la ALRO. Nu înțeleg de ce dosar a fost casat, a fost casat după ce eu am fost revocată".

"Din punctul meu de vedere nu ar fi trebuit clasat, a fost greu să găsești experți, nu voia nimeni să-și asume o asemenea expertiză. Eu nu pot să spun că s-ar fi ajuns la o trimitere în judecată, dar din punctul meu de vedere expertiza trebuia făcută".

Mihaiela Ioga a spus că a fost și ținta unor amenințări venite din partea doamnei inspector Elena Rădescu, chiar în sediul Inspecției Judiciare. 

"Nu am nicio reținere pentru că efectiv a fost șocant. Am fost audiată de dânsa, Nu a interesat-o ceea ce s-a întâmplat cu aceasta audiere. M-a întrebat de ce vreau dragoste cu forța cu DNA. I-am explicat că solicitat ordinul de revocare pentru a mă apăra. Am primit mai multe amenințări să nu mă lupt cu sistemul sau cu doamna procuror șef. A încercat să sugereze că doamna procuror șef e nevinovată în toate aceste evenimente, că altcineva dictează aceste acțiuni. Asta a lăsat de înțeles. E un război personal și e vizibil. Din păcate, e motivul pentru care nu am vrut să vorbesc, dar am văzut că ea nu are nicio reținere".

"A mai fost o chestiune cu doamna Rădescu. Mi-a spus să am grijă ce fac că am un copil de cresut. După accident mi-a spus. Chiar în biroul dânsei. Am perceput-o ca pe o amințare directă. Nu am ripostat. Am vrut să-i spun că am doi copii, nu unul, și că e dezinformată".

"Am spus mereu că DNA  e o instituție care își face treaba. Acum nu mai pot spune același lucru. Doamna Kovesi a spus că e o problemă de comunicare între noi două, dar că nu va accepta niciodată ca eu să plec din DNA. Doamna Kovesi mi-a spus: sunteți perversă. Am simțit-o ca pe o jignire".

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri