Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Producătorii cer reintroducerea "taxei pe raft"

Producătorii cer reintroducerea "taxei pe raft"

de Daniela Ivan    |   

Mai mulți producători au solicitat parlamentarilor să modifice legea supermarketurilor, care obligă marile magazine să vândă în proporție de 51% alimente româneşti, pentru a le permite să acorde discounturi sau să plătească retailerii pentru serviciile de promovare. Altfel spus, să fie reintrodusă celebra “taxă pe raft”. Producătorii au spus că doresc astfel de servicii, care îi ajută la vânzare, iar reprezentanții supermarketurilor au arătat că nu își permit să editeze broşurile de promovare a diferitelor produse doar cu finanțare proprie. Președintele Klaus Iohannis a promulgat, la 11 iulie, legea care obligă marile magazine să vândă în proporție de 51% alimente din producția internă. Aceasta trebuie să intre în vigoare în şase luni de la promulgare, iar între timp Guvernul trebuie să elaboreze norme de aplicare. Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților a organizat, ieri, o dezbatere cu privire la stadiul normelor de aplicare a legii, având în vedere că acestea trebuie aprobate în termen de două luni de la publicare. (D. Ivan)

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri