Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Producția de grâu din România ajunge la niveluri record în 2021

Producția de grâu din România ajunge la niveluri record în 2021

Producția de grâu din România se va ridica la peste 11,33 milioane de tone, cea mai mare recoltă din ultimii 14 ani, de la aderarea țării la UE, transmite MADR. Până la 16 august a fost recoltată 98,54% din suprafața însămânțată de grîu pe 2,2 milioane de hectare.

Recolta din 2020 a fost de numai 6,4 milioane de tone de grâu, fiind afectată de secetă. 

Cei mai buni ani pentru culturile de grâu au fost 2017, cu 10,03 milioane de tone, 2018 cu 10,14 milioane de tone și 2019 cu 10,29 milioane de tone.
"Rating-ul "excepţional" pentru recolta agricolă din anul 2021 acordat României de către GEOGLAM (Group on Earth Observations Global Agricultural Monitoring Initiative) este confirmat de rezultatele obţinute de către fermierii români. Până la această dată, culturile vedetă ale anului 2021 care plasează fermierii din România pe poziţia de leader sunt: grâul, orzul şi rapiţa. Conform datelor operative din data de 16 august 2021, producţia totală de grâu recoltată este de 11,33 milioane de tone, fiind cea mai mare producţie înregistrată de la data aderării României la Uniunea Europeană", transmite instituția.

Producţii peste media naţională, de 5.346 kg/ha, s-au realizat în vestul ţării, în judeţele Satu Mare, Timiş, Bihor, Arad, şi în judeţele Olt, Caraş Severin, Ialomiţa, Brăila şi Botoşani.

Și producţia de orz ajunge la un nivel-record de 1,88 milioane tone în 2021, cea mai ridicată din 2007. Cei ma bun ani au fost 2017, 2018 şi 2019, depăşind 1,26 de milioane de tone peste media naţională, respectiv Bihor, Arad, Galaţi, Ialomiţa, Caraş-Severin, Constanţa, Brăila, Olt, Mureş, Călăraşi, Timiş, Dolj şi Giurgiu.

Şi la celelalte cereale,  secară, triticale, orzoaică, ovăz, mei, hrişcă, s-au obţinut producţii bune, astfel că producţia totală de cereale depăşeşte 15 milioane tone.

La rapiţă în anul 2021 s-a înregistrat cea mai mare producţie medie la hectar, de 3.022 kg/ha, în 2021,  din 2007 datorită soiurilor folosite, aplicării tehnologiei adecvate cât şi a condiţiilor agrometeorologice favorabile. În 2016 media la hectar a fost de 2.835 kg/ha, iar în 2020 de 2.124 kg/ha. 

În anul agricol 2020/2021 a fost însămânţată cu culturi agricole o suprafaţă totală de circa 8 milioane ha, din care 3,107 milioane ha în toamna 2020 şi 4,874 milioane ha în primăvara 2021. Suprafaţa programată pentru însămânţare în primăvara 2021 a fost de 5,4 milioane ha, din care s-a realizat 90,12%.
Suprafaţa însămânţată în toamnă a fost de 3,107 milioane hectare, cele mai importante culturi fiind: 2,2 milioane cu grâu, 321.912 hectare cu orz şi peste 430.000 de hectare cu rapiţă.

Deși producțiile de cereale sunt la niveluri înalte în acest an, lipsa capacităților de depozitare și procesare deteremină exportarea materiei prime, mai ieftine.

Subiecte în articol: agricultura culturi agricole grău orz rapita
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri