„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală, după ce astăzi, 23 ianuarie a.c., reprezentantul unei unități de învățământ, din municipiul Brașov, a formulat o sesizare, în curprinsul căreia au fost expuse posibile fapte contrare normelor de etică și deontologie profesionala manifestate de un cadru didactic al unității. Având în vedere datele pe care polițiștii le-au obținut până la acest moment, a fost deschis un dosar de cercetare penală, în care se efectuează verificări, in rem, sub coordonarea unui procuror de caz desemnat, urmând a se dispune și propune măsuri, după caz, în funcție de rezultatul anchetei”, a transmis, luni sara, Poliția Brașov.
Conform bizbrasov.ro, un profesor de la Colegiul Național Economic Andrei Bârseanu din Brașov este acuzat de cel puțin 2 elevi că este „interesat” altfel decât didactic de persoanele lor. Unul dintre cei care îl acuză pe profesor de agresiune sexuală prin comunicare pe rețele sociale este fată, care a auzit că profesorul ar face avansuri elevilor și i-a întins o cursă, pentru a proba situația. Un alt elev, băiat, a declarat pentru publicația citată că profesorul îi trimitea mesaje în timp ce era la catedră.
Profesorul a negat orice acuzație.
(sursa: Mediafax)