Jurnalul.ro Special Profesorul Dan Voiculescu, despre vizita Papei în România

Profesorul Dan Voiculescu, despre vizita Papei în România

Câteva consluzii personale, după vizita istorică a Papei Francisc în România:

  1. Românii sunt profund atașați de valorile creștine. Entuziasmul manifestat de ortodocși, romano-catolici, greco-catolici și protestanți demonstrează că sentimentul religios este parte intrinsecă a identității naționale. Reamintesc acelei minorități agresive care atacă sistematic “popii și bisericile” că, de exemplu, fără ortodoxie, fără amprenta învățăturii creștine, Principatele române nu ar fi rezistat secolelor de dominație otomană. Dacă astăzi suntem români, europeni și, în unele cazuri particulare, intoleranți cu religia, ne datorăm statutul și libertatea de conștiință inclusiv creștinismului ortodox care ne-a ferit de disoluție.
  2. Milioanele de oameni care au celebrat vizita Suveranului Pontif pe străzi, în piețe, la impresionante adunări religioase sau din fața televizoarelor (am înțeles că s-au înregistrat audiențe record), demonstrează că există o uriașă nevoie de echilibru, de mesaj pozitiv, de încredere reciprocă și speranță. Fără a ataca pe nimeni, fără a face dezvăluiri spectaculoase, cu un discurs simplu, natural și smerit, Papa Francisc a captat atenția întregii națiuni.
  3. Biserica Ortodoxă Română este (îngăduit să-mi fie clișeul) un “partener strategic” al Europei, al Occidentului în ansamblu. Spre deosebire de răceala cu care au fost tratate vizitele papale în alte țări ortodoxe, BOR l-a primit cu reală căldură pe Episcopul Romei. Ortodocșii români nu au complexe periferice, nu se simt amenințați, nu se sperie de întâlniri ecumenice. Avem cultura dialogului. Suntem latini, europeni, creștini.
  4. Din nefericire, imediat după ce Papa Francisc a plecat din România, agenda publică a revenit la scandalurile noastre “de toate zilele”. Deși așa pare, nu este o fatalitate. N-am fost mereu scandalagiii Europei și nu vom rămâne așa pentru totdeauna. În prezent, încă se mai resimt cei zece ani de ură națională, semănată de Traian Băsescu și cultivată de partenerii lui. Însă, treptat, vom începe să ne vindecăm. Am convingerea că noua generație de politicieni, ziariști și lideri civici va înțelege, cât de curând, că poate ajunge mai sus și mai departe lucrând împreună cu celălalt, nu împotriva lui   Mai mult pe blogul profesorului Dan Voiculescu.

Subiecte în articol: Dan Voiculescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri