Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza meteo pe 3 luni. Cum va fi vremea in august, septembrie si octombrie

Prognoza meteo pe 3 luni. Cum va fi vremea in august, septembrie si octombrie

Temperatura medie a aerului se va situa în luna august peste normalul perioadei în sud-estul ţării şi local în sud, est şi în vestul extrem, iar în restul teritoriului vor fi valori termice apropiate de media climatologică, reiese din prognoza de specialitate valabilă pentru intervalul august - octombrie 2016, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru luna august este de 19,7 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizaţi în intervalul 1981 - 2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori de temperatură între 15 şi 23 de grade Celsius în Moldova, între 18 şi 23 de grade Celsius în Muntenia, între 19 şi 23 de grade Celsius în Banat, iar temperaturi ceva mai scăzute, între 16 şi 20 de grade Celsius, se vor semnala doar în zona Transilvaniei.

În luna august, cantităţile totale de precipitaţii vor fi deficitare în cea mai mare parte a teritoriului. Media multianuală a precipitaţiilor este de 64,7 litri/metrul pătrat pentru această lună. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Muntenia (până la 95 l/mp), Transilvania (până la 90 l/mp), dar şi în Oltenia şi Maramureş, până la 88 l/mp, respectiv 81 litri/mp.

În luna septembrie, temperatura aerului va avea valori peste normele climatologice în sud-estul şi local în sudul, estul şi extremitatea de vest a ţării, iar în rest temperaturile medii lunare vor fi apropiate de norme, însă precipitaţiile vor fi deficitare în majoritatea regiunilor, exceptând centrul ţării, unde acestea vor fi apropiate de valorile normale.

Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Moldovei (între 10 şi 17 de grade Celsius) şi a Transilvaniei (între 11 şi 16 grade Celsius), în timp ce valori termice medii uşor mai ridicate se vor consemna în Dobrogea, Banat, Oltenia şi Muntenia, de până la 19 de grade Celsius. Media multianuală lunară pentru luna septembrie este de 14,8 grade Celsius.

Normele pentru precipitaţii în luna septembrie vor fi de până la 77 l/mp în Maramureş, 73 l/mp în Oltenia şi 70 l/mp în Banat, în timp ce în celelalte regiuni ale ţării vor fi mai scăzute. Media multianuală a precipitaţiilor este de 55 litri/metrul pătrat, pentru luna septembrie.

Prognoza ANM arată că, pentru luna octombrie, temperatura medie lunară a aerului va înregistra valori mai ridicate decât normalul perioadei în sud-estul ţării şi local în sudul şi vestul extrem, iar în rest aceasta se va apropia de media climatologică.

Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru octombrie este de 9,6 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizaţi în intervalul 1981 - 2010.
În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează valori de temperatură între 11 şi 14 grade Celsius în Dobrogea, între 10 şi 13 grade Celsius în Banat şi între 9 şi 12 grade Celsius în Muntenia. Cea mai scăzută temperatura medie este prognozată pentru zona Transilvaniei şi a Moldovei între 6 şi 10 grade Celsius, respectiv, între 5 şi 12 grade Celsius.

Cantităţile totale de precipitaţii vor fi normale în sud-estul şi local în sudul ţării, iar în nord-estul, centrul şi vestul extrem precipitaţiile pot fi peste mediile acestei luni. Media multianuală a lunii octombrie este de 43,5 litri/metru pătrat. În octombrie, potrivit estimărilor ANM, se vor înregistra precipitaţii între 39 şi 68 l/mp în Maramureş, între 38 şi 70 l/mp în Oltenia şi între 19 şi 68 l/mp în celelalte regiuni.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: meteo
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri