Se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în majoritatea zonelor ţării. Local se pot depune pâna la 5-10 centimetri de zăpadă, îndeosebi în Moldova. Vântul va prezenta unele intensificări în zona montană. Maximele termice vor urca la prânz până spre -3 şi 2 grade în Transilvania, Maramureş, Banat şi Crisana, 1-6 grade în Oltenia şi -3 şi 2 grade în Moldova, cu cele mai ridicate valori în vestul Banatului.
Joi
Vremea va fi rece in toata tara si va mai ninge slab local in Moldova, Dobrogea, Muntenia si sudul Olteniei. Vantul va sufla moderat in estul tarii si mai mult slab in rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre -8 si -3 grade in Transilvania si Maramures,
Vineri
În prima parte a zilei va mai fulgui cu totul izolat in Dobrogea, iar dupa orele pranzului vor fi ninsori slabe pe spatii relativ extinse in vestul Transilvaniei, Maramures, Banat si Crisana. Vantul va sufla moderat in vestul extrem al tarii si in sud-est si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului.
Sâmbătă
Va ninge pe arii extinse in jumatatea vestica a tarii. Izolat in Muntenia si Oltenia se vor depune pana la 4-6 centimetri de zapada.
Duminică
Se vor semnala precipitatii predominant sub forma de ninsoare in majoritatea tarii noastre, insa acestea se vor retrage din jumatatea sudica dupa orele pranzului, potrivit prognozelor numerice ido.ro. Local se mai pot depune pana la 5-10 centimetri de zapada, indeosebi in Moldova.
Temperaturi în principalele oraşe:
Bucureşti 2 ninsoare
Craiova 0 ninsoare
Timişoara 2 nori
Sibiu 2 ninsoare
Suceava -5 ninsoare
Galaţi 1 ninsoare
Constanţa 6 precipitaţii mixte
Cluj-Napoca 1 ninsoare
Bacău -3 ninsoare
Baia Mare 2 nori
Iaşi -2 ninsoare