Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO pentru 16, 17, 18 şi 19 mai: Ploi

Prognoza METEO pentru 16, 17, 18 şi 19 mai: Ploi

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării şi se va manifesta prin averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantitãțile de apã pot fi mai însemnate, mai ales în sud vestul ţării. Temperatura maximă va fi între  24-25 de grade, iar cea minimă se va situa între 12-14 grade.

Astăzi 12/25 precipitaţii

Înnorările vor fi temporar accentuate şi se vor semnala averse, trecător descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în zonele deluroase şi montane, precum şi în vestul, nordul, nord-estul şi centrul ţării.

Joi 11/26 nori

Vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, la început în special în zona de munte şi în regiunile nord-vestice, iar din orele amiezii local şi în restul teritoriului.

Vineri 11/27 ploi

În Oltenia, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul şi nordul Munteniei şi în zona de munte, mai ales spre seară cantităţile de apă vor fi de peste 30 l/mp şi izolat 50-60 l/mp, în timp ce în restul teritoriului se vor depăşi frecvent 15-25 l/mp. Excepţie va face Dobrogea, unde vor fi condiţii să plouă slab, spre sfârşitul intervalului.

Sâmbătă 13/29 nori

Vremea va fi în general instabilă. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala în nord-vestul ţării.

Temperaturi în principalele oraşe:                        

Bucureşti 25 precipitații

Craiova 23 cer variabil

Timişoara 21 precipitaţii

Sibiu 19 precipitații

Suceava 18 precipitaţii

Galaţi 25 cer variabil

Constanţa 24 precipitaţii

Cluj-Napoca 17 precipitaţii

Bacău 22 precipitaţii

Baia Mare 15 precipitaţii

Iaşi 22 precipitaţii

Oradea 19 precipitaţii

Reşiţa 22 cer variabil

Piteşti 23 cer variabil

Braşov 20 precipitaţii

Ora la care răsare şi apune soarele

Soarele răsare: 5: 47 Soarele apune: 8:36

Presiunea atmosferică:769 mmHg

Viteza vântului:   20 km/h (N-V)

 

Subiecte în articol: precipitații vremea 16 mai
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri