Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO pentru intervalul 6-19 noiembrie. Cum va fi vremea în următoarea perioadă

Prognoza METEO pentru intervalul 6-19 noiembrie. Cum va fi vremea în următoarea perioadă

Regimul termic se va încadra, în general, în mediile normale ale perioadei la nivelul întregii ţări, însă ploile vor fi din ce în ce mai prezente începând din 8 noiembrie, în funcţie de regiune, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă în intervalul 6 - 19 noiembrie, publicată luni. 

În Banat, pe întreg intervalul de prognoză, variaţiile termice vor fi spre scădere uşoară şi treptată. Majoritatea valorilor ce urmează să se înregistreze se vor situa peste cele climatologic specifice perioadei. În medie, temperaturile maxime vor coborî de la 16 grade, în primele două zile, până în jurul a 10 grade, pe parcursul celei de-a doua săptămâni, iar minimele vor scădea de la 5 - 7 grade, în primele trei nopţi, până în jurul a două grade Celsius, spre sfârşitul intervalului. Din 7 noiembrie îşi vor face apariţia ploile, cu probabilitate mai mare de semnalare în perioada 9 - 17 noiembrie. 

În Crişana, valorile termice, atât diurne, cât şi nocturne, se vor situa peste cele normale ale perioadei. Temperaturile maxime, în scădere uşoară pe parcursul primei săptămâni şi fără variaţii importante după aceea, vor avea valori medii de la 15 grade, la început, până la 9 - 10 grade la sfârşitul intervalului. Minimele nocturne, în creştere până în 10 noiembrie şi în scădere în ultimele zile, se vor încadra, în medie, între două şi cinci grade Celsius. De la mijlocul primei săptămâni vor fi ploi aproape în fiecare zi, temporar moderate şi chiar mai însemnate cantitativ în perioada 8 - 16 noiembrie. 

În Transilvania, temperatura aerului nu va avea variaţii importante în primele trei zile din interval, apoi va fi în scădere uşoară şi treptată. În medie, maximele vor fi cuprinse între 10 şi 13 grade pe parcursul primei săptămâni şi între 7 şi 10 grade, în cea de-a doua. Temperaturile minime vor avea o creştere în prima săptămână, când, ca medie regională, se vor încadra între un grad şi patru grade Celsius, şi o scădere în restul timpului, de la 3 grade la început, până la -2 grade la sfârşitul intervalului. Toate valorile termice, atât cele maxime, cât şi cele minime, ce urmează a se înregistra, vor fi, în general, mai ridicate decât în mod obişnuit în această perioadă. Începând de la jumătatea primei săptămâni vor fi ploi, aproape în fiecare zi, iar probabilitatea de semnalare a acestora va fi mai mare în perioada 8 - 16 noiembrie, când temporar vor fi moderate şi chiar mai însemnate cantitativ. 

În zona Maramureşului, în primele trei zile din intervalul de referinţă, temperatura aerului nu se va modifica semnificativ, după care va scădea uşor. În medie, în prima săptămână, vor fi valori maxime cuprinse între 10 şi 14 grade, iar în cea de-a doua între 10 şi 8 grade. Temperaturile minime vor creşte până în dimineaţa zilei de 10 noiembrie, apoi vor scădea, uşor şi treptat. În medie, pe regiune, acestea se vor încadra între un grad şi cinci grade Celsius, în prima parte a intervalului, iar ulterior între zero şi 4 grade, cu cele zero grade Celsius, în ultima noapte. Atât valorile diurne, cât şi cele nocturne vor fi mai mari decât cele climatologic specifice acestei perioade din an. De la mijlocul primei săptămâni, probabilitatea de ploaie va fi ridicată, iar în perioada 9 - 16 noiembrie ploile vor fi moderate şi, temporar, mai însemnate cantitativ. 

În Moldova, în prima săptămână din interval, în medie, maximele termice se vor încadra între 9 şi 12 grade, iar minimele între 3 şi 6 grade. Scăderea ce va avea loc pe parcursul celei de-a doua săptămâni va conduce la un regim termic apropiat de normal. Temperaturile maxime se vor situa în jurul a 7 grade, iar cele minime vor fi în scădere de la 5 la zero grade. Începând cu jumătatea acestei săptămâni vor fi ploi aproape în fiecare zi, în general slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de semnalare în perioadele 9 - 10 noiembrie şi 13 - 17 noiembrie. 

În Dobrogea, temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative până în data de 14 noiembrie, apoi va scădea. În medie, vor fi maxime de 13 - 14 grade, după care se vor încadra între 9 şi 14 grade. De asemenea, vor fi posibile ploi, în fiecare zi, în general slabe, cu probabilitate mai mare de semnalare în perioadele 9 - 10 noiembrie şi 12 - 17 noiembrie. 

În Muntenia, în data de 9 noiembrie şi după 14 noiembrie, temperaturile maxime vor înregistra o scădere, iar în restul timpului nu vor avea variaţii importante. Temperaturile minime vor creşte în primele trei nopţi, apoi vor scădea. Regimul termic din prima săptămână, peste cel climatologic specific perioadei, va fi caracterizat de valori diurne cuprinse, în medie, între 12 şi 14 grade, respectiv nocturne între 4 şi 7 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, media termică regională, apropiată de normal, va fi, la amiază, între 9 şi 12 grade, iar la sfârşitul nopţilor între două şi patru grade Celsius. În perioada 8 - 16 noiembrie, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată. 

În Oltenia, vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit, chiar dacă temperatura va fi, în general, în scădere. Media maximelor va fi de 13 - 14 grade la începutul intervalului, iar spre sfârşitul acestuia se va situa în jurul a 8 - 9 grade. Minimele termice vor fi între 4 şi 7 grade, în prima săptămână, şi între două şi cinci grade Celsius, în cea de-a doua. În perioada 8 - 16 noiembrie, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată. 

La munte, vremea va fi în răcire treptată. Temperaturile maxime vor scădea de la valori în jurul a 5 grade până spre două-trei grade Celsius, iar cele minime vor fi în general negative şi vor coborî spre -3 până la -2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va mai ridicată în intervalul 8 - 16 noiembrie. 

Estimările ANM sunt realizate pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri