Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO: Vreme instabilă, cu ploi și temperaturi mai scăzute

Prognoza METEO: Vreme instabilă, cu ploi și temperaturi mai scăzute

Vremea se va ameliora semnificativ sub aspectul ploilor, iar regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale la sfârşitul lunii august în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și pe arii restrânse ploi slabe de scurtă durată, posibil însoțite de descărcări electrice, pe parcursul zilei îndeosebi în nord-vest, nord și la munte, iar la începutul intervalului izolat și în sud-est. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, iar ziua, local în sudul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 20 şi 29 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse între 5…8 grade Celsius în depresiuni și în jurul a 19 grade Celsius pe litoral.

Vremea în București

Vremea va deveni predominant frumoasă, iar valorile termice se vor situa în jurul celor normale ale datei. Cerul va avea unele înnorări la începutul zilei, apoi se va degaja treptat devenind mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade Celsius, iar cea minimă de 12…14 grade Celsius, mai scăzută în zona preorășenească.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri