Jurnalul.ro Ştiri Externe Program-spion israelian, folosit ilegal de câteva guverne pentru anihilarea adversarilor politici

Program-spion israelian, folosit ilegal de câteva guverne pentru anihilarea adversarilor politici

de Şerban Mihăilă    |   

Jurnaliști, activiști pentru drepturile omului, avocați, autorități religioase, politicieni, membri de guvern, dar și șefi de stat sunt spionați cu ajutorul unui program militar virusat, creat de compania israeliană NSO Group, care și-a dobândit notorietatea internațională în rândul clienților ce apelează la servicii de piraterie informatică. Pegasus, software-ul creat cu scopul declarat de a oferi autorităţilor militare, poliţiei şi serviciilor de informaţii un instrument prin care să poată urmări şi intercepta terorişti şi criminali, a fost folosit însă ilegal de mai multe guverne din întreaga lume pentru a-și spiona adversarii. Programul virusează smartphone-urile, permițând operatorilor să extragă mesaje, fotografii și e-mail-uri și să înregistreze convorbiri, activând în secret microfoanele dispozitivelor. Din UE, doar executivul ungar ar fi folosit acest software. 

 

Dintr-o listă de peste 50.000 de numere de telefon, alcătuită de „Amnesty International” și organizația jurnalistică nonprofit „Forbidden Stories” și distribuită apoi unui consorțiu format din 16 instituții mass-media internaționale în cadrul unei anchete intitulate „Pegasus”, presa a identificat peste 1.000 de persoane din 50 de state, care ar fi fost selectate de clienții NSO, foarte probabil pentru a fi spionate prin intermediul programului israelian. Între acestea figurează 189 de jurnaliști, peste 600 de politicieni și oficialități guvernamentale, cel puțin 65 de directori de companii, 85 de activiști pentru drepturile omului și chiar și șefi de stat, susține „The Washington Post”, publicație care face parte din consorțiul de presă implicat în ancheta „Pegasus”. În zilele următoare, instituțiile mass-media angrenate în anchetă vor publica numele unora dintre potenţialele ţinte ale spionajului, printre care - potrivit „The Guardian” - există „sute de oameni de afaceri, autorităţi religioase, universitari, operatori de organizaţii guvernamentale, sindicalişti, oficiali guvernamentali, miniştri, preşedinţi şi prim-miniştri”. Nu se știe încă dacă toate cele peste 50.000 de numere de telefon ce ar fi putut fi spionate prin intermediul Pegasus au fost efectiv interceptate, deoarece, pentru a face acest lucru, fiecare smartphone trebuie verificat. Sursa listei cu numerele de telefon ajunse în mâinile „Amnesty International” și „Forbidden Stories” nu a fost divulgată. 

 

Cine a comandat interceptarea

 

Acuzațiile consorțiului de presă implicat în anchetă susțin că nu doar regimurile dictatoriale, ci și guvernele democratice au folosit programul de piraterie informatică pentru a-și monitoriza adversarii politici. Potrivit „The Guardian”, guvernul de la Budapesta, condus de Viktor Orban, este singurul executiv din Uniunea Europeană care ar fi folosit programul de hackeri. Celelalte guverne acuzate de utilizarea ilegală a software-ului sunt cele din Azerbaidjan, Bahrain, Kazahstan, Mexic, Maroc, Rwanda, Arabia Saudită, India şi Emiratele Arabe Unite. Majoritatea acestora, inclusiv cel din Ungaria, au negat folosirea Pegasus în scopuri ilegale. Cele mai multe numere de telefon urmărite de clienții NSO – peste 15.000 – provin din Mexic, acolo unde mai multe agenții guvernamentale au cumpărat Pegasus. De asemenea, numeroase numere sunt din Orientul Mijlociu, informează AP.  

 

Jurnaliștii, țintă predilectă

 

Jurnaliștii spionați lucrează pentru agenții de presă, televiziuni și publicații prestigioase, între care „The Associated Press” (AP), „Agence France-Press” (AFP), Reuters, CNN, „Al Jazeera”, „The Wall Street Journal”, „The New York Times”, „Le Monde”, „El Pais” sau „The Financial Times”. „Numărul jurnaliștilor identificați drept ținte exemplifică în mod elocvent faptul că Pegasus este folosit ca instrument pentru intimidarea mass-media critice. Este vorba despre exercitarea controlului asupra discursului public, suprimarea oricărei voci aflate în dezacord, precum și capacitatea de a rezista unor investigații insistente”, a declarat Agnes Callamard, secretarul general al „Amnesty International”, citată de AP. Analizele tehnice au confirmat că printre telefoanele virusate se numără cele ale unor jurnalişti maghiari de la site-ul de anchetă Direkt36 - inclusiv Szabolcs Panyi, unul dintre cei mai cunoscuţi reporteri din Ungaria, numărul unei jurnaliste de investigaţie din Azerbaidjan, Khadija Ismayilova, numerele lui Siddharth Varadarajan şi Paranjoy Guha Thakurta, reporteri indieni ai site-ului „Wire”, împuşcaţi în 2018, în timp ce investigau utilizarea de către guvernul indian, condus de Narendra Modi, a rețelei Facebook pentru operaţiuni de dezinformare online, numărul lui Omar Radi, jurnalist marocan pe care guvernul de la Rabat îl acuză că este spion britanic, şi numărul lui Bradley Hope, jurnalist american care locuieşte la Londra şi lucra pentru „The Wall Street Journal” în momentul spionajului. Printre numerele de telefon din baza de date se mai află cele ale jurnalistului mexican Carmen Aristegui, cel al lui Ben Hubbard, şeful biroului din Beirut al „The New York Times”, şi cel al lui Cecilio Pineda Birto, care a fost ucis într-o spălătorie auto, după ce a fost identificat de asasini la câteva săptămâni după ce telefonul lui a apărut pe „lista neagră”. Smartphone-ul său nu a fost găsit niciodată şi, prin urmare, este imposibil să se mai afle dacă a fost virusat. „The Guardian” precizează că „Amnesty International” a găsit urme ale virusării cu Pegasus în smartphone-urile a 15 jurnaliști, care au permis examinarea telefoanelor mobile personale, după ce au aflat că numerele lor apar pe „lista neagră”. Potrivit „The Washington Post”, 37 de persoane legate de Jamal Khashoggi – jurnalistul saudit ucis, în 2018, la consulatul țării sale din Istanbul, într-un plan în care serviciile de informaţii occidentale îl bănuiesc drept principal vinovat pe prinţul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman – erau spionate cu Pegasus. Printre ele se număra şi iubita lui Khashoggi, care ar fi fost interceptată la patru zile după crimă. 

 

NSO se jură că nu a făcut nimic rău

 

Pegasus virusează smartphone-urile, permițând operatorilor să extragă mesaje, fotografii și e-mail-uri și să înregistreze convorbiri, activând în secret microfoanele și camerele video ale dispozitivelor. În cazul jurnaliștilor, hackerii pot spiona toate comunicațiile reporterilor cu sursele lor de informare. Software-ul evită detectarea sa și își maschează activitatea. Metodele prin care NSO își virusează victimele sunt atât de sofisticate, încât specialiștii în IT susțin că acest lucru se poate realiza și fără interacțiunea utilizatorilor, scrie AP. Compania israeliană NSO, producătoarea programului, a negat pentru AP existența unei liste „de potențiale, foste și actuale ținte” și, într-un comentariu separat, a numit raportul „Forbidden Stories” ca fiind „plin de presupuneri false și teorii necoroborate”. NSO, aflată sub controlul strict al Ministerului israelian al Apărării, susține că-și vinde produsul doar „agențiilor guvernamentale verificate”, în vederea combaterii teroriștilor și criminalilor, contribuind la salvarea a mii de vieți. „Criticii apreciază însă aceste declarații drept lipsite de onestitate și au oferit dovezi că NSO gestionează direct spionajul de înaltă tehnologie”, remarcă AP. În 2019, WhatsApp și Facebook au dat în judecată NSO, într-un tribunal federal din San Francisco, acuzând compania că exploatează un defect al popularului serviciu de mesagerie pentru a viza mii de utilizatori. Compania fusese dată în judecată, în anii precedenți, în Israel și Cipru. Între reclamanți figurau jurnaliști de la „Al-Jazeera”, precum și reprezentanți ai mass-media și activiști din Qatar, Mexic și Arabia Saudită, care susțin că produsele companiei au fost folosite pentru spionarea lor. Anul trecut, un tribunal din Israel a respins plângerea înaintată de „Amnesty International”, prin care organizația pentru apărarea drepturilor omului a încercat să anuleze licența de export a NSO. 

 

Presa a identificat deja peste 1.000 de persoane din 50 de state, care ar fi fost selectate de clienții NSO, foarte probabil pentru a fi spionate prin intermediul programului israelian

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri