Jurnalul.ro Cultură Muzica Programul Classix Festival 2022

Programul Classix Festival 2022

de Magdalena Popa Buluc    |   

Peste 60 de artiști internaționali din 13 țări sosesc la Iași în perioada 13 - 19 februarie, în cadrul celei de-a treia ediții a Classix Festival. 8 concerte de muzică clasică, 10 cursuri de măiestrie, o expoziție de ilustrații, o dezbatere, o prelegere și 7 proiecții de film își așteaptă exploratorii aventurii clasice contemporane.

Această ediție a festivalului propune descoperirea frumuseții într-o formă feminină - mistică, plină de putere, precum și urmărirea instinctului primar ce poartă spre abandonul temporar al melodiei, îmbrățișând puterea ritmului.

Programul festivalului:

Duminică, 13 februarie, începând cu orele 19:30, are loc concertul Elegy of Hope la Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină”. Interpretează: Dragoș Cantea, Bjarne Magnus Jensen, Filip Papa, Daniel Auner, Barbara Auner, Nora Romanoff-Schwarzberg și Konstantin Zelenin. În program găsim lucrări semnate Granados, Vasks, Rahmaninov, Enescu și Pärt. Interdisciplinaritatea pe care Classix Festival dorește să o ofere muzicii clasice va fi susținută vizual prin proiecții ilustrate pe cupola Catedralei, transformând astfel experiența obișnuită de concert într-una sincretică.

Luni, 14 februarie, începând cu orele 19:00, sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii Iași găzduiește concertul Fata Morgana. Cu susținerea Forumului Cultural Austriac București, concertul îi are ca invitați pe Auner Quartet, ansamblu selectat în programul New Austrian Sound of Music - NASOM și numit de Ministerul Afacerilor Externe al Austriei drept ambasador cultural pentru 2020/2021.

Fantaisie d’une Femme va avea loc marți, 15 februarie, orele 19:00, la Casa Balș, sala „Eduard Caudella”. Pe scena concertului vor interpreta: Grzegorz Niemczuk (Polonia), Grace Jee Eun Oh (Coreea de Sud), Bjarne Magnus Jensen (Norvegia), Florent Mourier (Franța), Shana Moron-Caravel (Franța). Programul include premiera românească a Sonatei pentru vioară și pian a lui Marcus Paus, precum și lucrări semnate de Chopin, Debussy, Ravel, Viardot, Poulenc și Chaminade. Concertul este organizat cu sprijinul Institutului Francez Iași, Institutul Polonez București și a Ambasadei Norvegiei în România.

Miercuri, 16 februarie, orele 19:00, are loc concertul Animal Instinct la Casa de Cultură a Studenților Iași. Cvintetul cu pian în La major, D. 667 „Păstrăvul” compus de Franz Schubert și Concertino, lucrarea lui Leoš Janáček vor fi interpretate de: Slávka Vernerová Pěchočová (Cehia), Tudor Bolnavu (România), Doru Costăchescu (România), Sebastian Vîrtosu (România), Virgil Prisacariu (România), Dragoș Cantea (România / Norvegia), Bjarne Magnus Jensen (Norvegia), Jonas Lyskjær Frølund (Danemarca), Niklas Mouritsen (Insulele Feroe) și Constantin Barcov (România / Suedia). Concertul este organizat cu sprijinul Centrului Ceh.

Concertul Back to The Future va avea loc joi, 17 februarie, orele 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași. Interpretează Håvard Gimse (Norvegia) la pian și Gustav Rivinius (Germania) la violoncel, iar programul cuprinde compoziții semnate de Beethoven, Debussy, Boulanger și Șostakovici. Concertul este organizat cu sprijinul Centrului Cultural German Iași, Ambasada Regatului Norvegiei în România și al Academiei Norvegiene de Muzică.

The Viking Rush va avea loc vineri, 18 februarie, începând cu orele 19:00, în foaierul Palatului Culturii Iași, cu sprijinul Ambasadei Regatului Danemarcei în România. Pe scena acestuia vor interpreta cvintetul V Coloris, marcând două premiere importante: premiera absolută a Edvard Grieg / Ștefan Diaconu: Suita Lirică și premiera locală a compoziției semnată Doina Rotaru: Lumina. Din programul concertului mai fac parte György Ligeti: Șase bagatele pentru cvintet de suflători și Carl Nielsen: Cvintetul pentru suflători, op. 43.

Ultima zi a festivalului, 19 februarie, aduce pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași două concerte: Friendship in Jazz și Primal Instinct. De la orele 16:30, concertul „Friendship in Jazz” unește pe scena festivalului forțele camerale ale Orchestrei Naționale de Tineret a Moldovei și ale Orchestrei de Cameră Sonos Alumni a UNAGE Iași, susținuți de Kaufland România. Soliștii care interpretează sunt: Tudor Bolnavu (vioară), Virgil Florin Prisacariu (contrabas) și Daniel Paicu (clarinet). Programul concertului este alcătuit din: Benjamin Britten: Simple Symphony, Giovanni Bottesini: Gran Duo Concertante for violin, double-bass & strings, Oleg Negruța: Concertul nr. 2 pentru clarinet și orchestră de coarde și Romeo Cozma: Jazzissimo - Divertisment pentru orchestră de cameră și percuție.

Concertul de final al festivalului, Primal Instinct, ce va începe la orele 20:00, îi are ca invitați pe: Grzegorz Niemczuk, Anna Lipiak, Toma Popovici, Daniel Dascălu, Alexandru Stroe și Sorin Rotaru. Se interpretează lucrări semnate Ceaikovski, Bartók (Sonata pentru două piane și percuție Sz. 110 în premieră locală), Lutosławski și Zarębski. Concertul este organizat cu sprijinul Institutului Polonez București.

Seria Classix in Focus pune în perspectivă o serie de aspecte strâns legate *sau nu* de muzica clasică în contextul contemporan și în raport cu o suită de paradigme aflate în continuă evoluție. Din programul acestei ediții fac parte: expoziția de ilustrații „Eroinele” care va fi afișată timp de 30 de zile la Casa Muzeelor Iași,, vernisajul acesteia în data de 16 februarie, orele 17:00; proiecția filmului documentar „#newTogether”, prelegerea rectorului Academiei Norvegiene de Muzică pe tema compozitoarelor care au activat în secolele 20-21 și panel-ul care dezbate „Feminismul în muzica clasică”, ce îi are drept invitați pe: Astrid Kvalbein, Cristian Lupeș, Valentina Dediu-Sandu și ca moderator pe Dragoș Cantea.

În cadrul Classix in Art se organizează în perioada 14 - 18 februarie 10 masterclass-uri susținute de Kaufland România pentru tineri studenți și liceeni ai instituțiilor cu profil muzical din întreaga țară. 52 de artiști vor participa la masterclass-urile de: pian, vioară, fagot, violoncel, clarinet, oboi, flaut și corn.

Pe data de 17 februarie, începând cu orele 15:00, va avea loc un tur ghidat cu tematica „Tradiția muzicală la Iași”, organizat în parteneriat cu Asociația Iași.Travel. Participarea publicului este liberă, iar în cadrul turului vor fi vizitate locațiile în care au loc concertele Classix 2022.

Subiecte în articol: Classix 2022
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri