Conform inițiativei, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice certificatul de cazier judiciar se eliberează gratuit și în formă electronică, care au semnătură electronică calificată și sunt asimilate înscrisurilor autentice.
„Îmi doresc ca pe perioada mandatului de parlamentar să adoptăm legi prin care ușurăm viața de zi cu zi a cetățenilor, prin care normalizăm relația pe care o au cu statul. Am depus o nouă inițiativă legislativă alături de Sebastian Burduja pentru a simplifica obținerea certificatului de cazier judiciar, prin introducerea posibilității eliberării și în mod electronic. Sunt încrezător că legea va fi adoptată cu celeritate și, astfel, vom consolida procesul digitalizării din România”, a declarat deputatul PNL George Tuță.
„Am promis, încă de când am preluat mandatul de ministru, că voi face tot ceea ce ține de mine pentru a pune mecanismele de digitalizare în slujba oamenilor. Acest obiectiv se transferă și în calitatea de deputat, prin această inițiativă depusă împreună cu colegul meu George Tuță. Am ales cazierul judiciar pentru că, în fiecare an, până la 2,5 milioane de români sunt puși pe drumuri pentru a ridica o hârtie, deși procedura ar trebui să fie extrem de simplă. Sunt sigur că toți colegii parlamentari vor rezona la această inițiativă. Cu toții ne dorim un stat prietenos cu cetățeanul și grijuliu cu timpul lui”, a afirmat Burduja.
Inițiativa legislativă este susținută de 71 de parlamentari de la toate grupurile parlamentare.
(sursa: Mediafax)