Infracţiunile săvârșite împo-triva personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control din învăţământul preuniversitar vor aduce pedepse cu o treime mai mari decât cele prevăzute în prezent, profesorii urmând să fie desemnaţi autorităţi publice, prevede proiectul legislativ iniţiat de 47 de parlamentari. „Personalul didactic de predare, de condu-cere, de îndrumare și control din învăţământul preuniver-sitar este învestit cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în limita competenţelor stabilite prin Statutul personalului din învăţământ”, se arată în iniţiativa legislativă care este în prezent în dezbatere la Camera Deputaţilor.
Prin transformarea lor în autorităţi publice, infrac-ţiunile săvârșite împotriva profesorilor vor veni cu un plus de pedeapsă, în cazul în care se va dovedi vinovăţia făptașilor. „Ameninţarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corpo-rală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârșite împotriva unei persoane care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndru-mare și control af lată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, sau în legătură cu exercitarea unor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime”, se arată într-un articol al proiectului de lege. Tot cu o treime se majorează și limitele speciale ale pedep-selor pentru săvârșirea unei infracţiuni împotriva cadrelor didactice sau a membrilor familiilor lor, în scop de intimidare sau răzbunare. În cazul săvârșirii de infracţiuni împotriva cadrelor didactice, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, iar procurorul se sesizează din oficiu dacă află, pe orice cale, că s-a săvârșit o infracţiune împotriva acestei categorii profesionale.
Legea a fost solicitată de sindica-tele din învăţământ, care s-au plâns că elevii din clasele mari sau părinţii elevilor sunt din ce în ce mai agresivi cu profesorii. Proiectul de lege rămâne în dezbatere publică până pe 24 martie, apoi va intra în procedura legislativă la Camera Deputaţilor.
Potrivit unui studiu realizat de Ministerul Educaţiei, peste 70.000 de profesori au fost jigniţi, ameninţaţi sau loviţi cel puţin o dată în cariera lor. Studiul a fost realizat în 1.200 de şcoli de pe tot teritoriul ţării, în care învaţă 586.000 de elevi. În ceea ce priveşte violenţele fizice împotriva cadrelor didactice s-au semnalat 200 de cazuri, conform mărturiilor celor intervievaţi.
Profesorii vor beneficia şi de dreptul de „a aplica sancţiuni disciplinare beneficiarilor primari”. Prin beneficiari primari, iniţiativa legislativă se referă la elevi. Sancţiunile vor fi transmise în scris conducerii şcolii, iar faptele elevilor considerate reale, până la momentul demonstrării situaţiei contrare.