Jurnalul.ro Ştiri Social Promisiuni MAI: angajări la Poliție, bani la Jandarmerie

Promisiuni MAI: angajări la Poliție, bani la Jandarmerie

de Diana Scarlat    |   

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunțat că anul acesta vor fi angajați mii de polițiști și se vor face achiziții masive pentru Jandarmerie. Sindicaliștii nu sunt, însă, prea optimiști în privința anului 2018. Aceștia spun că anul trecut au mai fost anunțate angajări care nu s-au făcut, iar mașinile polițiștilor din toată țara ar trebui să fie schimbate, numai că bugetul a fost zero în 2017 pentru aceste investiții și nici anul acesta nu speră la mai mult. Singurele angajări făcute în Poliție au fost din sursă externă, în martie 2017, în urma unei decizii luate de fostul ministru, Petre Tobă.

Pentru polițiști, anul 2018 începe cu același deficit de personal, de aproape 26.000 de oameni, cu aceleași probleme legate de lipsa dotărilor de orice fel, dar cu promisiuni de mai bine din partea ministrului Carmen Dan. Conform declarațiilor ministrului de Interne, anul acesta numărul polițiștilor va fi mai mare cu 6.000, iar pentru jandarmi se vor cumpăra mașini noi. Chiar dacă se vor angaja cei 6.000 de oameni în Poliție, din sursă externă și din promoțiile noi ale școlilor militare și ale Academiei de Poliție, așa cum a explicat ministrul de Interne, deficitul va ajunge la nivelul de la începutul anului trecut, pentru că în acest moment a crescut la aproape 26.000 de oameni, de la 20.000, în urma valului de pensionări din sistem, după anunțul de scădere a pensiilor militare. Nici așa, însă, polițiștii nu cred prea mult din declarațiile ministrului, aducând argumente concrete care o contrazic pe Carmen Dan. „Să ne spună și o dată certă. Declarația sună bine, dar de un an de zile spune lucrurul acestea, dar nu se întâmplă. Anul trecut, în septembrie, a spus că se vor angaja peste 3.000, dar nu s-a angajat niciunul. Situația reală este aceeași ca și anul trecut: avem un deficit fantastic de personal, de peste 25.000 de oameni, în logistică avem circa 70% dintre autoturisme uzate fizic și moral, nu mai corespund și trebuie să fie casate. Ar trebui schimbate toate, dar anul trecut a fost buget zero. Sediile sunt la pământ, trebuie să fie renovate în toată țara. Iar angajări s-au făcut anul trecut doar în luna martie, din sursă externă, pe o acțiune declanșată de Tobă în 2016”, a explicat, pentru Jurnalul, Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC).

În legătură cu încadrările din sursă externă au fost foarte multe probleme, de-a lungul timpului. Prima lovitură pe care a primit-o Poliția Română în urma unei astfel de decizii a fost în anul 2006, când câțiva hoți și chiar prostituate au ajuns colegi cu polițiștii, în urma unei selecții făcute greșit de către experții în Resurse Umane ai Poliției. Același lucru s-ar putea întâmpla oricând, mai ales după ce infractorii au înțeles cât de mare este nevoia de oameni în această instituție și ce oportunitate de reorientare profesională au.

Doamna ministru a anunțat anul trecut că angajează 3.600 de polițiști din sursă externă și n-a angajat nimic până acum. Acum a mai anunțat încă 6.000. Dacă anunță așa din trei în trei luni, înseamnă că peste încă trei luni va anunța că angajează 9.000. Dumitru Coarnă, lider SNPPC

20.000 de oameni lipseau din Poliție la începutul lui 2017, acum deficitul fiind de circa 26.000

Asaltată cu întrebări despre situația polițiștilor, Carmen Dan a precizat că din MAI mai fac parte și jandarmii și pompierii și ar fi bine să ne concentrăm atenția asupra lor, pentru că s-a vorbit destul despre polițiști. Astfel, mașinile vor fi achiziționate pentru Jandarmerie, chiar dacă polițiștii au ajuns să-și plătească singuri reparațiile și combustibilul.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va avea, în 2018, un buget („credite bugetare”) de 15,31 miliarde de lei, cu 20,73% mai mult decât alocarea din 2017. Ca ordonator principal, MFP va mai putea atrage sume suplimentare („credite de angajament”) la acest buget, în valoare totală de până la 15,4 miliarde de lei. Sursele de finanţare şi ponderea fiecărei surse în totalul finanţării sunt structurate astfel: bugetul de stat 97,02%, fondurile externe nerambursabile 0,75% şi venituri proprii 2,23%. MAI, prin structurile sale de specialitate, are calitatea de Autoritate Responsabilă pentru Fondul de Securitate Internă (FSI) şi Fondul pentru Azil, Migraţie şi Integrare (FAMI), gestionând în acest sens o sumă alocată de aproximativ 174,03 milioane de euro (din care FSI 120,2 milioane de euro şi FAMI 53,7 milioane de euro). În domeniul investiţiilor publice, programele iniţiate de MAI în perioada 2018-2021 includ și asigurarea şi dotarea infrastructurii necesare desfăşurării activităţilor structurilor MAI. 

Subiecte în articol: angajari politie jandarmerie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri