Jurnalul.ro Ştiri Externe Protecție ONU pentru cei ce denunță

Protecție ONU pentru cei ce denunță

Secretarul general al Națiunilor Unite, António Guterres, a anunțat noi măsuri pentru protejarea funcționarilor săi, care denunță iregularități în cadrul organizației și cooperează în anchete, informează agenția EFE, preluată de Agerpres. Aceste măsuri constituie o prioritate pentru secretarul general al ONU.

„Ca parte a agendei sale de reforme, secretarul general a făcut o prioritate din a instaura o politică de protecție pentru denunțători, care să respecte cele mai înalte standarde cu putință”, a explicat purtătorul său de cuvânt, Stéphane Dujarric, într-o conferință de presă. Noile măsuri aprobate de Guterres vor permite ca Biroul de Etică și Biroul de Supervizare Internă ale ONU să poată lua măsuri preventiv pentru a proteja un angajat care riscă represalii, fără ca în prealabil angajatul respectiv să fie obligat să sesizeze cele două instituții. Noua politică garantează totodată protecție pentru denunțătorii care dezvăluie iregularități comise nu doar de către personalul ONU, ci și de către contractori sau de către forțele de menținere a păcii din alte organizații.

Precedentul creat de Kompass

Decizia lui Guterres survine după răsunătorul scandal care a afectat Națiunile Unite în 2015, când un funcționar ONU, Anders Kompass, a transmis autorităților franceze un raport intern al organizației cu privire la presupuse cazuri de abuzuri sexuale asupra minorilor comise de militari francezi desfășurați în Republica Centrafricană. Kompass a fost suspendat din funcție, deoarece superiorii săi au considerat că acesta a încălcat procedurile ONU, însă în urma unei anchete independente solicitate chiar de organizația mondială s-a ajuns la concluzia că funcționarul a procedat corect.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri