Jurnalul.ro Continut platit Protejează vederea copilului tău: Importanța controalelor oftalmologice regulate

Protejează vederea copilului tău: Importanța controalelor oftalmologice regulate

Cum suntem la început de an școlar, unul dintre cele mai importante lucruri pe care părinții trebuie să le facă este să își ducă copiii la un consult oftalmologic. Medicii atrag atenția asupra faptului că tot mai mulți copii de vârstă școlară ajung la consultații cu probleme grave de vedere.

Vestea bună este că, dacă sunt descoperite la timp, acestea pot fi tratate cu succes la clinica de oftalmologie pediatrică KidOptik, care este dotată cu aparatură specială pentru copii, iar specialiștii de aici au o vastă experienţă în oftalmologia pediatrică.

 

Care este vârsta potrivită să ducem copilul la un prim control oftalmologic?

 

Vederea bună este esențială pentru dezvoltarea normală a copilului, atât din punct de vedere fizic, cât și neuropsihic. Specialiștii recomandă ca prima consultație oftalmologică să aibă loc în jurul vârstei de un an. Dacă nu există probleme majore, următoarele consultații sunt recomandate la 3 ani și apoi la 6 ani. Controlul oftalmologic regulat trebuie să continue pe toată perioada copilăriei și adolescenței, deoarece rezultatele școlare ale copilului pot fi direct influențate de cât de bine vede acesta.

Există însă anumite situații în care părintele trebuie să se prezinte cu copilul la oftalmolog, de urgență: existența unei pupile albe, lăcrimarea excesivă, strabismul, pleoapa căzută, roșeața oculară cu secreție gălbuie.

În cadrul unei consultații oftalmologice la copil, e important ca medicul oftalmolog să depisteze dioptriile mari, diferențele de dioptrii între ochi și existența unui strabism, pentru a putea preveni instalarea ambliopiei (“ochiul leneș”). Din păcate, această afecțiune e depistată, de multe ori, la vârsta școlară sau adultă, atunci cand tratamentul este ineficient.

Cum afectează tehnologia vederea copiilor?

Tot mai mulți copii petrec ore în fața ecranelor – fie că este vorba de calculator, tabletă sau telefon. Utilizarea prelungită a acestor dispozitive presupune un efort vizual intens, ceea ce poate suprasolicita ochii, ducând la apariția unei miopii false sau temporare. Aceasta se manifestă prin vedere încețoșată, disconfort ocular sau chiar dureri de cap. Aceste simptome apar pe fondul unei acomodări continue a ochilor la imaginea de pe ecran, afectând astfel sănătatea vizuală pe termen lung.

Pentru a preveni aceste probleme, se recomandă limitarea timpului petrecut în fața ecranelor și includerea unor pauze regulate. De asemenea, corecția optică poate fi necesară în urma unui control oftalmologic complet.

Copii activi nu mai trebuie să își facă griji în privința ochelarilor

Tehnologia a avansat și în ceea ce privește ochelarii pentru copii, iar acum aceștia pot participa fără probleme la activități sportive și la jocuri, fără ca ochelarii să le limiteze libertatea de mișcare. 

Siguranţa copiilor este un criteriu extrem de important atunci când alegem ramele. Acestea trebuie să fie confecţionate din materiale biocompatibile, cât şi în ceea ce priveşte stabilitatea chimică şi deteriorarea materialelor. Lentilele cele mai recomandate sunt cele din material organic şi policarbonat deoarece au rezistenţă la impact, confort şi întreţinere uşoară. Ramele se aleg fără componente metalice, tocmai pentru confortul şi protecţia suplimentară a copiilor în timpul activităţilor sportive. Dimensiunea acestora trebuie să fie potrivită încât să nu limiteze libertatea de mişcare a copilului, în funcţie de dimensiunea orbitei ochiului şi de distanţa dintre ochi.

O ramă bine aleasă împreună cu un purtător fericit reprezintă combinaţia ideală pentru ca micul pacient să poarte permanent şi corect ochelarii.

Ambliopia („ochiul leneș”) la copii: Ce este și cum se tratează?

Ambliopia, cunoscută popular ca „ochiul leneș”, este o problemă frecventă în rândul copiilor. Aceasta apare când unul dintre ochi nu dezvoltă vederea corectă și poate fi cauzată de diferențe mari de dioptrii între ochi, lipsa de paralelism a ochilor (strabism) sau alte obstacole vizuale, cum ar fi cataracta congenitală. Tratamentul constă în purtarea ochelarilor și acoperirea ochiului sănătos, pentru a forța ochiul afectat să lucreze mai mult. Succesul tratamentului depinde de depistarea precoce a ambliopiei, în funcție de cauza acesteia.

Strabismul la copii: Când este nevoie de operație?

Dacă un părinte observă că ochiul copilului „fuge” sau se deplasează în afara axei normale, este important să meargă la un control oftalmologic pentru a determina cauza. Strabismul nu necesită întotdeauna operație; unele cazuri se pot corecta doar prin purtarea ochelarilor, mai ales dacă este vorba despre un strabism acomodativ. Totuși, dacă purtarea ochelarilor timp de 6 luni până la un an nu corectează strabismul, operația devine o opțiune necesară.

Este important de reținut că, după o intervenție chirurgicală, copilul poate necesita în continuare ochelari și exerciții vizuale pentru a reeduca vederea binoculară și a stimula ochiul afectat.

Pentru părinții din București, clinica de oftalmologie pediatrică KidOptik, situată pe strada Jimbolia nr. 40, Sector 1, oferă consultații detaliate și soluții adaptate fiecărui copil. O vedere sănătoasă este esențială pentru dezvoltarea armonioasă a celor mici, iar depistarea timpurie a problemelor oculare poate preveni complicațiile pe termen lung.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri