Jurnalul.ro Ştiri Observator Protest Bucureşti: Aproximativ 4.000 de persoane în Piaţa Victoriei

Protest Bucureşti: Aproximativ 4.000 de persoane în Piaţa Victoriei

Aproximativ 4.000 de persoane, potrivit unor surse, s-au adunat în Piaţa Victoriei, pentru a zecea zi consecutiv, pentru a protesta împotriva Guvernului.

Manifestanţii au pancarte pe care scrie: ''Dacă dormi, #ueikap'', ''#rezist'', ''Aveţi majoritatea în Parlament, noi avem majoritatea ţării'', ''Voi hoţi pârâţi, noi români treziţi'', ''Alt guvern, altă întrebare'', ''Pentru trădare, alte dosare'', ''Vai de voi, nu suntem oi'', ''Altă întrebare: prostia nu vă doare?'', ''România, sunt mândru de tine'', ''Nu sunteţi de noi plătiţi să furaţi nepedepsiţi''.

Protestatarii fluieră, bat la tobe, suflă în vuvuzele şi scandează ''Aici vom fi, zi de zi'', ''DNA să vină să vă ia'', ''Hoţii, Hoţii''.

Ca şi în serile trecute, celor prezenţi le-a fost împărţit ceai, au primit fructe şi covrigi.

Manifestanţii au aprins la unison ecranele telefoanelor mobile, brichete şi lanterne.

Circulaţia a fost oprită pe Şoseaua Kiseleff şi pe sensul Bulevardul Aviatorilor - Piaţa Victoriei.

Sursa - AGERPRES

Subiecte în articol: piata victoriei protest bucuresti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri