Locuitorii dintr-un cartier sucevean au construit un "monument al indolenţei" dedicat autorităţilor locale din oraş. Oamenii protestează față de mizeria care a rămas după realizarea unor lucrări de termoficare din zonă.
Supăraţi de faptul că administrația nu găsește modalităţi prin care să oblige firmele care au lucrat acolo să readucă terenul la starea inițială, oamenii au optat pentru acest ”monument”.
„Movila Mizeriei – Construcția Primăria Comunei Suceava (secolul XXI). Se văd și șanțurile de apărare”, scrie pe un indicator înfipt într-un morman de pământ aflat la intersecția străzilor Ion Neculce și Octav Băncilă, din cartierul Zamca al Municipiului Suceava.
Săpăturile pentru înlocuirea conductelor de termoficare din zonă au început în primăvara anului trecut și nici acum, după mai bine de 12 luni, mormanul de pământ, pietriș și alte deșeuri de șantier rămase după constructori nu a fost îndepărtat. Sesizările și reclamațiile au rămas fără efect, astfel că oamenii au apelat la ultima resursă, umorul.