Lovitura de stat din 26 iulie, una dintre cele opt care au avut loc în Africa de Vest și Centrală în ultimii trei ani, a stârnit îngrijorare în occident. Cea mai afectată este Franța, a cărei influență asupra fostelor sale colonii africane s-a diminuat în ultimii ani. Forțele sale au fost alungate din Mali și Burkina Faso după loviturile de stat din aceste țări, iar situația pare că se repetă în Niger.
Sentimentul anti-francez a crescut în Niger după lovitura de stat, dar s-a acutizat săptămâna trecută, când Franța a ignorat ordinul juntei ca ambasadorul său, Sylvain Itte, să plece din țară. Poliția a fost instruită de conducătorii militară să îl expulzeze pe ambasador.
Sâmbătă, în fața bazei militare, protestatarii au tăiat gâtul unei capre îmbrăcate în culorile Franței și au purtat sicrie învelite în steaguri franceze. Alții au purtat pancarte inscripționate cu mesaje prin care cereau plecarea francezilor.
Franța a avut relații cordiale cu Mohamed Bazoum, președintele destituit prin lovitură de stat. Franța are aproximativ 1.500 de militari staționați în Niger.
(sursa: Mediafax)