Oficialii din Statele Unite ale Americii și din Coreea de Nord au declarat că nu au nicio intenție să se întâlnească la Jocurile Olimpice de Iarnă, chiar dacă vicepreședintele SUA, Mike Pence, și sora liderului nord-coreean Kim Jong-un vor sta doar la câțiva metri unul de altul la ceremonia de deschidere, scrie The Guardian.
Așezarea scaunelor este văzută ca un „protocol cu dureri de cap” pentru grazdele sud-coreene, care își doresc ca Jocurile Olimpice de la Pyeongchang să fie văzute drept o „olimpiadă pașnică”.
În schimb, ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice are toate șansele să fie una ciudată, potrivit sursei citate, în contextul în care Mike Pence va fi însoțit de tatăl lui Otto Warmbier, studentul american care a fost prizonier în Coreea de Nord și care a murit doar la câteva zile după ce s-a întors în țară, anul trecut.
Kim Yo-jong, sora liderului nord-coreean, se află pe lista neagră a sancțiunilor ONU. Aceasta conduce departamentul de propagandă al regimului și are un rol proeminent în partidul aflat la conducere în Coreea de Nord.
Kim Yo-jong ar putea să transmită un mesaj din partea fratelui ei, în condițiile în care aceasta este prima membră din familia lui Kim Jong-un care trece granița dintre cele două țări.
„Vom fi acolo pentru a ne bucura de sportivii noștri americani, dar și pentru a sta alături de aliții noștri și pentru a reaminti lumii că Nord Coreea este cel mai tiranic și opresiv regim de pe planetă”, a spus Mike Pence, miercuri. „Nu vom permite propagandei nord-coreene să deturneze mesajul și imaginile Jocurilor Olimpice. Nu vom permite Coreei de Nord să ascundă în spatele bannerului olimpic realitatea că își înrobesc oamenii”.
Înainte de a călători în Coreea de Sud, Pence a afirmat că SUA va prezenta în curând ”cele mai dure și mai agresive sancțiuni economice pentru Coreea de Nord”. Acesta a spus trupelor americane din Japonia că SUA este „pregătită pentru orice eventualitate”.
Delegațiile din SUA și Coreea de Nord au afirmat că nu intenționează să se întâlnească, deși este posibilă o interacțiune la ceremonia de deschidere.
„Nu avem nicio intenție să ne întâlnim cu autoritățile SUA în timpul vizitei noastre în Sud”, a spus ministrul de externe din Coreea de Nord, Cho Yong-Sam, potrivit presei de stat din Coreea de Nord.