Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD face plângere penală miniștrilor din Guvernului Orban

PSD face plângere penală miniștrilor din Guvernului Orban

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat că va face plângere penală pentru miniștrii care au avizat o Hotărâre de Guvern care împarte sume importante doar administrațiilor conduse de PNL.

"Observăm pe subsemnatul Ludovic Orban, cel care acum o săptămână ne anunța că, democratic, partidul care a câștigat alegerile trebuie să și facă propunerea de prim-ministru, cum încearcă cu disperare să se mențină în fruntea PNL prin două lucruri:

1. De a fi iar prim-ministru, cu toate că și-a dat demisia pentru că a pierdut alegerile.

2. Astăzi, Guvernul a emis un HG prin care a împărțit sume importante doar administrațiilor conduse de PNL.

Este o mită! După ce acum o lună de zile a existat un alt HG, la fel, printr-o mită electorală către administrațiile PNL. Aceasta este o mită ca primarii PNL să-l susțină pentru a fi în continuare președintele PNL!

Am luat hotărârea, în cadrul Consiliului Politic Național, alături de colegii mei, să atacăm atât la contenciosul administrativ această HG, să solicităm o ordonanță de suspendare a aplicării Hotărârii de Guvern și, mai mult, să facem un demers penal către primarii și miniștrii care au avizat această Hotărâre de Guvern.

Mi se pare normal ca după 30 de ani, această practică să înceteze. Nimeni, niciodată, niciun prim-ministru și niciun Guvern nu și-a permis așa ceva! Acest lucru s-a întâmplat de trei ori sub Guvernul domnului Orban", a declarat Marcel Ciolacu. 

Ciolacu: „Nicio funcţie din Parlament nu va fi ocupată de către un membru al conducerii PSD sau de către un preşedinte de organizaţie"

De asemenea, Consiliul Politic Naţional al PSD a decis că nicio funcţie din Parlament nu va fi ocupată de un membru al conducerii partidului sau de un preşedinte de organizaţie.

"Am asistat, alături de toţi românii, la această bătaie pe ciolan între partidele care au pierdut aceste alegeri. Alături de colegii mei din Consiliul Politic Naţional, am luat hotărârea de a continua să modernizăm PSD şi nicio funcţie din Parlament nu va fi ocupată de către un membru al conducerii PSD sau de către un preşedinte de organizaţie", a afirmat Ciolacu, la finalul şedinţei, care s-a desfăşurat la sediul central al PSD.

Potrivit acestuia, este timpul să fie promovaţi oameni tineri, profesionişti.

"Este timpul ca partidul să promoveze oameni tineri, profesionişti şi să ne asigurăm că vom avea un viitor împreună. Şi liderii PSD, chiar dacă sunt profesionişti, chiar dacă au câştigat alegerile, chiar dacă în domeniile lor de activitate sunt recunoscuţi, au înţeles că nu trebuie să existe în interiorul partidului o dispută pe anumite funcţii", a transmis liderul PSD.

Subiecte în articol: Marcel Ciolacu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri