Jurnalul.ro Special Anchete PSD-iștii o ard pe lux, liberalii se declară îmbogățiți din petreceri

PSD-iștii o ard pe lux, liberalii se declară îmbogățiți din petreceri

de Ion Alexandru    |   

Politicienii care au candidat și care s-au ales, în funcția de deputat, la scrutinul parlamentar din data de 6 decembrie 2020 își etalează prosperitatea. Nu casele, nu terenurile sau mașinile, conturile bancare ori participațiile la diferite companii de stat sau private, autohtone sau străine, reprezintă pata de culoare a acestei prosperități, ci un adevărat tezaur care este relevat de declarațiile de avere. Bijuterii, aur, argintărie, obiecte de artă, picturi, tablouri, ceasuri, genți, statuete, arme de vânătoare, de tir sau de panoplie, precum și cadouri surprinzătoare, deținute de deputații actualei legislaturi valorează nu mai puțin de 3,4 milioane de euro. Și nu este vorba despre toți cei 329 de deputați validați, în ajunul Crăciunului, ci doar de 75 dintre aceștia. Iar locul întâi în acest clasament îl ocupă proaspătul deputat PSD de Dolj, cunoscuta avocată Laura Vicol, care deține obiecte de artă și bunuri de valoare estimate, oficial, la 750.000 de euro.

 

Nu toți parlamentarii care populează Camera Deputaților dețin bunuri sau obiecte de valoare, piese de artă sau au primit donații și cadouri. La grupul PSD, care numără 110 deputați, doar 32 se află în această situație. Aceștia au, împreună, bunuri de valoare de 2.066.000 de euro și 51.329 de lei, la care se adaugă daruri, donații și cadouri primite, în valoare de 354.100 de lei și 20.000 de dolari.

PNL are, la Camera Deputaților, 93 de parlamentari, însă deținători de astfel de obiecte și cadouri sunt doar 23, care au reușit să colecționeze valori de 427.500 de euro și 22.500 de lei, la care se adaugă “daruri” de 69.000 de euro și 240.000 de lei. Iar din grupul celor 55 de deputați USR-PLUS, opt dintre aceștia au obiecte de valoare de 71.500 de euro, 190.000 de lei și 180.000 de coroane norvegiene, precum și cadouri primite de 201.000 lei.

Șapte din cei 32 de deputați AUR dețin obiecte de valoare de 1.200 de lei și 150.500 de euro. UDMR are, din cei 21 de aleși în Cameră, doar trei deputați cu obiecte de valoare de 225.000 de lei, 6.000 de euro și cu “daruri” de 73.000 de lei. Iar doi din cei 18 parlamentari ai Grupului Minorităților Naționale se pot mândri cu bunuri de valoare de 15.000 de euro și cu diverse cadouri primite, în sumă de 21.700 de euro.

 

PSD-iștii o “ard” pe lux

 

De departe, cea mai bine înzestrată, din punctul de vedere al obiectelor de valoare deținute, este deputata social-democrată Laura Vicol (FOTO). Aceasta menționează, în declarația sa de avere, că are o colecție de bijuterii, ceasuri, genți și tablouri, obținute în anul 2014, în valoare de 310.000 de euro. La care se adaugă o altă colecție de bijuterii și ceasuri, obținută în 2016, în valoare de 440.000 de euro. Adunate, cele două valorează 750.000 de euro. Iar asta nu este tot. Laura Vicol a primit un dar de nuntă de 40.000 de euro. Soțul a primit, la rândul său, un dar de nuntă de 40.000 de euro, iar darul de botez pentru copil a fost de 25.000 de euro.

Deputatul Alfred Simonis menționează, în declarația sa de avere, că, împreună cu soția, a primit două donații în sumă totală de 99.300 de euro. Prima, de 39.000 de euro, au primit-o ambii soți, iar cea de-a doua, de 60.000 de euro, este meritul soției.

Colegul său Ștefan Ovidiu Popa menționează că deține bijuterii, obținute în perioada 2015-2020, în valoare de 20.000 de euro. Însă deputatul a primit “dar de cununie civilă” de 7.800 de euro și 9.000 de lei, la care se adaugă “dar de nuntă”, în valoare de 20.000 de dolari și 32.000 de euro. Deputatul Patriciu Andrei Achimaș-Cadariu vine tare din urmă, cu un dar de nuntă de 40.000 de euro.

 

Opoziția, la putere în ceasuri și bijuterii

 

Social-democratul Ciprian Constantin Șerban are în proprietate un ceas Hublot, din 2017, evaluat la 5.000 de euro, la care se adaugă bijuterii dobândite în 2019, în valoare de 6.000 de euro. În același registru se situează deputatul Emil Florin Albotă, care deține o colecție de bijuterii în valoare de 20.000 de euro, la care se adaugă o colecție personală de artă, în valoare de 15.000 de euro. Tot 15.000 de euro este valoarea bijuteriilor declarate de Iulian Alexandru Badea.

Deputatul Eugen Bejinariu deține obiecte de artă constând în picturi, gravuri și desene, în valoare de 97.000 de euro, precum și obiecte de artă și de cult, în valoare de 3.000 de euro, la care se adaugă obiecte decorative (statuete și vaze), în valoare de 39.000 de euro, precum și ceasuri de 11.000 de euro. Colecții de bijuterii se regăsesc și în proprietatea social-democraților Corneliu Florin Buicu (10.000 de euro), Oana Gianina Bulai (6.000 de euro), Dumitru Coarnă (5.000 de euro), Cristina Elena Damian (10.000 de euro), Grațiela Gavrilescu (5.000 de euro), Carmen Mihălcescu (5.000 de euro) sau Romulus Marius Damian (18.000 de euro). Colega acestora Ileana Cristina Dumitrache are, în schimb, tablouri de 100.000 de euro, icoane de 70.000 de euro, bijuterii de 100.000 de euro și un mobilier estimat la 50.000 de euro. La acestea se adaugă cadouri, constând în covoare, argintărie, porțelanuri, ceramice și sticlă în valoare de 70.000 de euro.

Fostul primar al Sectorului 5, actual deputat, are o colecție de ceasuri în valoare de 35.000 de euro și o colecție de bijuterii tot de 35.000 de euro. Colegul său Ionel Floroiu a primit, la rândul său, cadou un ceas Claude Bernard, în valoare de 2.500 de lei. Iar sportivul Daniel Ghiță, ajuns parlamentar, declară un ceas Hublot în valoare de 50.000 de euro, în timp ce Nicoleta Matilda Goleac are o colecție de bijuterii și de ceasuri estimată la 15.000 de euro. Nici deputatul Radu Mihai Popa nu se lasă mai prejos, el decland două ceasuri Breitling și două ceasuri Baume Mercier, în valoare totală de 9.500 de euro și 10.770 de lei.

 

Nu lipsesc armele

 

Fost președinte la Consiliul Județean Giurgiu, actual deputat, Marian Mina deține un alt fel de “bijuterii”. Este vorba despre patru arme de vânătoare. Un Expres Blaster BB97 Luxus, din 2019, evaluat la 27.081 lei, o armă lungă cu alice Blaster, tot din 2019, în valoare de 4.500 de lei, o pușcă de vânătoare cu glonț Blaster, din 2019, în valoare de 3.500 de lei, și o pușcă de vânătoare cu glonț Hambrusch, din 2019, în valoare de 3.000 de lei. 

Iar lista continuă. Deputata Carmen Georgeta Holban deține bijuterii și obiecte de artă în valoare de 30.000 de euro, în timp ce Rodica Nassar are bijuterii din aur în valoare de 66.000 de euro și o colecție de tablouri și argintărie în valoare de 50.000 de euro. Colegul Florian Claudiu Neaga are bijuterii și tablouri de 11.000 de euro, iar Nicolae Pavelescu are bijuterii din aur și icoane estimate la 8.000 de euro.

Impresionată este și declarația de avere a fostului viceprimar de la Sectorul 22, Dan Cristian Popescu. La capitolul tematic, acesta arată că deține bijuterii de 155.000 de euro, obiecte de artă și de cult de 40.000 de euro și ceasuri de 55.000 de euro. Mult mai slab stă Ana Loredana Predescu, aceasta având un ceas de 4.000 de euro și bijuterii de 2.000 de euro.

O colecție de tablouri și de bijuterii în valoare de 130.000 de euro se află în posesia deputatei PSD Elena Stoica. Colegul Vasilică Toma are o colecție de icoane vechi din lemn, primite în donație de la părinți, în valoare de 7.000 de euro. Iar ultimil pe lista social-democrată este Mihai Weber, cu bijuterii de 8.500 de euro.

 

Liberalii se evidențiază prin cadouri și donații

 

La PNL, din cei 23 de deputați care intră în “eșantionul” reprezentativ al colecționarilor, ies în evidență doar câțiva. Primul este deputatul Maria Gabriela Horga, care declară posesia unei colecții de ceasuri și de bijuterii din aur în valoare de 110.000 de euro. Pe locul secund se situează liberalul Marian Crușoveanu, care are bijuterii din aur și pietre prețioase evaluate la 30.000 de euro, ceasuri tot de 30.000 de euro, dar și obiecte de artă din bronz, în valoare de 4.000 de euro. 

Deputatul PNL Gabriel Ioan Avrămescu (FOTO) nu are obiecte de valoare, însă se identifică prin altceva. Mai exact, prin faptul că a primit un dar ocazionat de un “eveniment familial” în valoare de 120.000 de lei. Colegul său, Pavel Popescu, a primit în dar, de la un “colectiv de prieteni”, un laptop în valoare de 7.500 de lei și un ceas de 1.500 de euro. Mult mai “slăbuț” decât colegul său Sorin Dan Moldovan, care a primit o donație de 73.000 de lei, care se adaugă unei colecții de ceasuri de 10.000 de euro. Nici Răzvan Prișcă nu rămâne în urmă, el declarând primirea unui cadou de 24.500 de lei. Însă cel mai bine la acest capitol stă deputatul Alexandru Kocsis Cristea, care a primit o donație de 57.500 de euro.

Bogdan Gheorghiu, ministru al Culturii și deputat, are o colecție de ceasuri primită cadou, în valoare de 8.000 de euro, la are se adaugă o colecție de bijuterii, primită, de asemenea, cadou, în sumă de 5.000 de euro, precum și obiecte de artă, tablouri și obiecte de cult, primită cadou sau moștenită, în valoare de 30.000 de euro. Colegul său Ioan Bălan are, însă, o colecție de ceasuri, bijuterii și obiecte de artă de 39.000 de euro.

 

“Vedeta” Iulian Bulai își evaluează propria artă

 

Un detaliu de senzație reiese din declarația de avere a președintelui Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, Iulian Bulai (FOTO), de la USR-PLUS. Acesta susține că deține o statuie din bronz (Avatar) în valoare de 100.000 de coroane norvegiene, precum și diverse sculpturi din ceramică și gips, în valoare de 80.000 de coroane norvegiene. Toate aceste opere de artă îl au ca autor pe… Iulian Bulai. În euro, cele 180.000 de coroane norvegiene înseamnă 17.404.

Colegul său Beniamin Deosodiu nu se încurcă în astfel de “finețuri”, el declarând că a primit o donație de 104.500 de lei. Iar useristrul Radu Tudor Ciornei deține o colecție de artă populară brâncovenească și obiecte de cult în valoare de 40.000 de euro. În schimb, Mihai Alexandru Badea are bijuterii, ceasuri, tablouri de George Dragomir și Michaela Nica, în valoare de 80.000 de lei. 

Dan Barna însuși declară un tablou floral cu personaje feminine, semnat Fikl, în valoare de 8.500 de euro.

 

 

Alt “pușcaș“, dar de această dată de la AUR

 

Cel mai puțin avut deputat AUR este Ciprian Ciubuc, care arată că deține un inel de căsătorie în valoare de 1.200 de lei. Cel mai avut deputat AUR, din acest punct de vedere, este Nicolae Roman (FOTO), care are bijuterii, două icoane și tablouri, o colecție de mărci poștale, o colecție numismatică, cinci arme de vânătoare, o armă de tir și una de panoplie, toate evaluate la 67.500 de euro. Mult mai în urma sa este deputatul AUR Antonio Andrusceac, cu o colecție de pictură, una numismatică și alta de carte veche, în valoare totală de 36.000 de euro.

La UDMR avem doar trei protagoniști. Deputatul Nagy Szabolcs menționează că soția sa a primit o donație de 73.000 de lei. Rozalia Biro are mobilier antic de sufragerie, mobilă antică, tablouri, ceasuri și bijuterii în valoare de 225.000 de lei. Iar liderul Kelemen Hunor deține tablouri în valoare de 6.000 de euro.

De la Grupul Minorităților Naționale, doar doi deputați pot fi incluși în categoria colecționarilor. Primul este Ionel Stancu, cu bijuterii și pietre prețioase în valoare de 15.000 de euro, și Ovidiu Victor Ganț, cu un cadou de 21.700 de euro.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri