Oficial, dar și pe surse, liderii PSD afirmă că declarațiile triumfaliste de miercuri ale președintelui PNL, Ludovic Orban, potrivit căruia Opoziția a strâns 237 de semnături pentru depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului, reprezită un “fonfleu”. În realitate, s-ar face presiuni în aceste zile asupra mai multor parlamentari PSD să se alăture acestui demers.
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, are dubii în ceea ce privește șansele ca această moțiune să treacă de votul Parlamentului. “Eu am reținerile mele, pentru că acum sunt cinci forțe politice care, spun dânșii, cel puțin din semnături sau declarative, s-au unit împotriva Guvernului. (…) Am citit și eu textul moțiunii nu au ieșit din șablonul cu care ne-au obișnuit în ultimii trei ani. Încă am serioase semne de întrebare dacă această moțiune, chiar dacă matematic s-ar fi strâns semnăturile, va trece”, a precizat Ciolacu.
În fapt, mai mulți social-democrați sunt de părere că PNL nu ar avea, în realitate, cele 237 de semnături, ci că anunțul lui Orban reprezită o strategie prin care se încearcă să fie convinși parlamentari PSD să se alăture demersului de dărâmare a Executivului. Asta, în condițiie în care doi dintre parlamentarii PSD anunțați că au votat pentru moțiune, Emanoil Savin și Mihăiță Găină, au negat că au făcut acest lucru. Iar lucrurile merg și mai departe. PSD acuză inițiatorii moțiunii de cenzură că fac presiuni asupra parlamentarilor din zona Puterii, pentru a aduce încă 20 de persoane. Acestea ar fi fost apelate și contactate chiar ieri, fiindu-le promise funcții guvernamentale dacă ajută la picarea Guvernului Dăncilă.