Pandemia de coronavirus, revoltele de stradă provocate de uciderea lui George Floyd și tendința de micșorare drastică a fondurilor federale destinate poliției după acest incident i-au determinat pe americani să se înarmeze până în dinți. Îngrijorați de siguranța personală, mulți oameni care nu voiau să audă până acum de pistoale și carabine au luat cu asalt magazinele de arme, crescând vânzările în acest domeniu la un nivel fără precedent.
Vânzările de arme au început să crească la cote nebănuite încă din luna martie, când numărul cazurilor de COVID-19 a explodat în SUA, iar administrațiile federale au ordonat o serie de măsuri restrictive dure, care au dus la cea mai ridicată rată a șomajului de la „Marea Depresiune”, din 1929-1933. Din martie până în iunie, Biroul Federal de Investigații (FBI) a procesat 7,8 milioane de verificări ale antecedentelor pentru achiziționări de arme, a anunțat Fundația Națională pentru Tir Sportiv (NSSF), organizație comercială din industria de arme de foc, citată de „The Wall Street Journal” (WSJ).
În iunie, verificările pentru armele de foc aveau să crească față de aceeași perioadă a anului trecut cu 136%. Tot în iunie, numărul verificărilor antecedentelor civililor care voiau să obțină permis pentru arme de foc a fost de departe cel mai mare de când FBI s-a apucat de acest gen de evaluări, în urmă cu 20 de ani. Față de anul precedent, verificările s-au triplat în Georgia și au depășit dublul în Oklahoma, New York, Illinois și Minnesota, susține NSSF. Luna trecută, în Minneapolis, orașul unde George Floyd a fost ucis de un polițist alb, coada pentru obținerea permisului de port armă a depășit trei ore, pe data de 19 iunie, când se sărbătorește „Juneteenth” sau Ziua Emancipării celor care au fost făcuți sclavi în SUA. La coadă stăteau americani aparținând tuturor raselor, remarcă WSJ.
Intervievat de publicația americană, Craig Geske, un bărbat de 57 de ani, a spus că vrea să obțină permisul, deoarece se teme că poliția nu e în stare să-l protejeze. „Nu vreau să împușc pe nimeni, niciodată. Dar, dacă trebuie să mă feresc și să trag pentru a mă apăra, cel puțin așa am o șansă!”, spune el. Potrivit datelor NSSF, proprietarii magazinelor de specialitate afirmă că 40% din vânzări sunt făcute de către cei care cumpără arme pentru prima oară, ceea ce reprezintă o creștere cu peste un sfert față de media normală. Dacă în timpul marilor târguri din anii precedenți cumpărătorii erau în mare parte pasionați de arme sofisticate sau susținători ai celui de-Al Doilea Amendament, acum vânzările de pistoale utilizate pentru siguranța personală sunt cele mai numeroase. În medie, se vând de două ori mai multe pistoale pentru autoapărare decât carabine, arată datele oficiale.
Frica pune stăpânire
Între noii cumpărători sunt oameni care nu și-ar fi închipuit vreodată că vor avea arme de foc și îi criticau vehement pe cei care le dețineau. Potrivit WSJ, John Kingdon, un bărbat de 42 de ani din Denver, a participat la numeroase marșuri și a semnat petiții pentru controlul armamentului, după masacrul de la cinematograful din Colorado, în 2012, și carnajul de la un bar de homosexuali din Orlando, în 2016. În luna mai, însă, Kingdon a cumpărat online un pistol semiautomat, pe care a dat 550 de dolari. „Și înainte de pandemie era greu să dau de poliție, să-mi răspundă. Vă dați seama cum e acum!”, a spus el, referindu-se la faptul că, în timpul pandemiei, poliția a primit o serie de alte misiuni pentru impunerea respectării măsurilor de carantinare, în timp ce criminalitatea se extinde pe străzile orașelor americane.
O altă categorie de noi cumpărători o reprezintă americanii cu origini asiatice, care se tem de eventuale represalii din partea unor conaționali ce s-ar putea răzbuna pe ei, deoarece îi asociază cu China, țara de unde a pornit pandemia. Nu în ultimul rând, după cum mărturisește un proprietar de magazin de arme din New York, mulți dintre cei ce-și cumpără un pistol pentru prima dată iau această decizie, deoarece văd că oamenii din jurul lor fac la fel. Între timp, valul achizițiilor de arme pare să-i îngrijoreze pe liderii politici americani, extrem de preocupați de creșterea fără precedent a omuciderilor pe străzile marilor orașe, în urma revoltelor de stradă declanșate de moartea lui Floyd și a anunțurilor privind iminenta micșorare a fondurilor alocate poliției.
„Când am închis toate afacerile neesențiale, statele au ținut magazinele de arme deschise. De ce sunt aceste magazine esențiale?”
Jim Kenney, primar al orașului Philadelphia