Jurnalul.ro Ştiri Justitie Puiu Popoviciu - contestaţie în anulare la ÎCCJ la decizia prin care a fost condamnat definitiv

Puiu Popoviciu - contestaţie în anulare la ÎCCJ la decizia prin care a fost condamnat definitiv

Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a depus o contestaţie în anulare la decizia prin care a fost condamnat definitiv la 7 ani închisoare, care urmează să fie luată în discuţie de Instanţa supremă pe data de 20 octombrie. 

Contestaţia a fost înregistrată de ÎCCJ pe 30 august, după ce Popoviciu a fost reţinut, pe 14 august, la Londra şi ulterior eliberat pe o cauţiune de 200.000 de lire. 

El a fost obligat să se supună unor norme de control prevăzute de legislaţia din Marea Britanie, inclusiv să se prezinte de trei ori pe săptămână la secţia de poliţie din Londra. 

Poliţia Română a informat Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, instituţii abilitate să se ocupe de extrădarea celui în cauză. 

Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost dat în urmărire internaţională după ce Curtea de Apel Bucureşti a emis, la cererea Poliţiei, un mandat european de arestare pe numele acestuia, existând date că a părăsit teritoriul României la începutul lunii iunie. El nu a fost găsit la domiciliu în vederea executării deciziei definitive de condamnare a sa în dosarul 'Băneasa'. 

Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 ani închisoare în dosarul 'Băneasa'. Instanţa supremă a admis în parte apelul lui Popoviciu şi i-a scăzut pedeapsa de la 9 ani, cât primise la Curtea de Apel Bucureşti, la 7 ani închisoare. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri