Vizionarea meciului România – Danemarca i-a pedepsit urât rău de tot pe cei care nu renunță la postura de suporter al naționalei. Cifra zero, ca reprezentare a cantității vide, nu a împodobit doar tabela de marcaj. Multe alte egalități cu zero se aglomerează în definirea realităților cu care se confruntă fotbalul nostru. Dar nimic nu este întâmplător. Nimic nu este surprinzător. Predictibilitatea are și un sens logic atunci când părăsește lenjeria discursală a miniotului de la FRF. Rezultatele răvășelii tâmpe de la națională, bine pusă la punct de niște cioflingari notorii, erau cu adevărat predictibile. De aceea nicio întâmplare de parcurs nu mai are darul de a împrospăta dezamăgirea. Dimpotrivă, ne așteptăm ca închiloțații lui Botezatu să fie și mai performanți în acțiunile lor demolatoare. Fiindcă fudulia, bine armonizată cu... nepriceperea, poate crea la infinit.
Circumstanțele mă determină să nu comentez prestația făptașilor din terenul de joc. Nu cred că are rost să ne referim la interpretare câtă vreme partitura propusă orchestrei a fost împănată cu sonorități funebre. Mă rezum la a constata că vizionarea meciului de la Cluj a reprezentat, cel puțin pentru mine, o silnicie greu de suportat. Doar finalul său m-a recompensat. Marian Olaianos, unul dintre comentatorii de la TVR, și-a încheiat prestația printr-un discurs în care au fost rostite cele mai adevărate adevăruri ale fotbalului cu care ne petrecem. Această surpriză plăcută a devenit și mai plăcută a doua zi, atunci când am constatat că spunerile lui Olaianos au picurat turnesol peste cei care o mai au cu fotbalul. Comentatorul TVR a fost confirmat de mulți făptași ai fotbalului, făptași recomandați de cariere prestigioase. S-a demonstrat însă că nici federalii nu defilează pe parcursul sindromului Daum fără un anume acompaniament. Partizani ai tehnocrației burlene sunt ușor de identificat și printre jurnalaci. Unul dintre aceștia s-a dat rău de tot în stambă. A editorializat, cu mânie proletară și frustrări cât cuprinde, atât despre ”greșitul” Marian Olaianos cât și despre alți opozanți ai miniotului. Că așa-i turnesolul ăsta. Colorează până la penibila stridență frustrările, invidia și meseria degeaba.