x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trei copii, transportați de urgență la spital în urma unui accident violent

Trei copii, transportați de urgență la spital în urma unui accident violent

de Redacția Jurnalul    |    02 Iun 2026   •   16:45
Trei copii, transportați de urgență la spital în urma unui accident violent
Trei copii au ajuns la spital după ce șoferul unui microbuz a pierdut controlul volanului

Un microbuz în care se aflau șase persoane a fost implicat, marți, într-un accident rutier produs în localitatea Șăulia de Câmpie, județul Mureș. În urma accidentului, trei minori au ajuns la spital.

„Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Sărmașu au fost solicitați să intervină, cu puțin timp în urmă, la un accident rutier produs în localitatea Șăulia de Câmpie”, transmite ISU Mureș.

În vehicul se aflau șase persoane. Toți au fost evaluați medical la fața locului, iar inițial au refuzat transportul la o unitate medicală.

Din imaginile transmite de serviciile de intervenție, accidentul s-a produs după ce vehiculul a intrat într-un șanț de pe marginea drumului.

În urma evaluării medicale persoanele au refuzat transportul la spital. Cu toate acestea, în urma unei noi evaluări, trei copii au fost transportați pentru tratament.

„Toate cele șase persoane au fost evaluate medical la fața locului și au refuzat transportul la spital. În urma reevaluării medicale, trei minori sunt transportați la Compartimentul de Primiri Urgențe Sărmașu, cu două ambulanțe: un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Mureș, pentru îngrijiri medicale suplimentare”, mai transmit autoritățile.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: accident rutier spital copii