Jurnalul.ro Ştiri Politică PUSL, mesaj de susținere pentru viitorii polițiști

PUSL, mesaj de susținere pentru viitorii polițiști

de Redacția Jurnalul    |   

Partidul Umanist Social Liberal a salutat curajul celor din Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, care au sesizat DIICOT împotriva conducerii Academiei de Poliție.

Daniel Ionașcu, președintele Consiliului Național al PUSL amintește de nevoia de responsabilitate și respect într-o instituție care formează viitori apărători ai vieții.
„PUSL este alături de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor pentru demnitatea, onoarea și mai ales curajul de a sesiza Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism împotriva fostului rector al Academiei de Poliție ”A. I. Cuza”, Claudiu-Ștefan Chindiș. Acesta este acuzat împreună cu toți factorii de conducere ai instituției de abuz în serviciu punând astfel în pericol sănătatea și chiar viață studenților de la Academia de Poliție.

De asemenea, PUSL condamnă modul nelegal și abuziv prin care conducerea Academiei de Poliție a încercat să ascundă adevărul prin declararea neadevărată a numărului real al studenților intoxicați.

An de an, pregătirea cadrelor militare de la Academia de Poliție” A. I. Cuza”, marchează începutul unui drum nou în formarea viitorilor apărători ai vieții, proprietății publice și private, integrității și libertăților fundamentale ale cetățenilor, climatului de ordine și siguranță publică, și tocmai de aceea este nevoie de responsabilitate și respect”, transmite Daniel Ionașcu, președintele Consiliului Național al PUSL.
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri