Jurnalul.ro Editoriale Putea fi salvată inima artiştilor?

Putea fi salvată inima artiştilor?

de Florin Condurateanu    |   

Un fulger pustiitor i-a izbit pieptul, ţinta era inima, inima de artist, inima unuia dintre frumoşii şi talentaţii actori cu zeci de filme şi piese la activ. Inima lui Emil Hossu s-a oprit brusc chiar pe culoarul Teatrului Nottara. S-a prăbuşit, colegii erau disperaţi, n-au reuşit să facă nimic eficient şi îndrăgitul Emil Hossu s-a ridicat la cer chiar de la locul de muncă de atâta amar de vreme. Corina Chriac, printre atâtea succese, a lansat şi două şlagăre dedicate inimii. A fredonat mulţimea alături de Corina „Inimă nu fii nebună” şi „Of, inimioară!”. Inima de artist cunoaşte doar ritmul rapid al cordului, inima unui creator pe scenă şi ecran se află mereu în sprint, emoţiile biciuiesc alergarea inimii. De aceea, s-a stins deodată şi Emil Hossu. De aceea a căzut pe gazon, în plin meci, şi a murit sub ochii a mii de suporteri la Dinamo Patrick Ekeng. Aşa, fulgerător, a murit în plin antrenament o valoare incontestabilă a fotbalului românesc, fundaşul Mişa Klein, titular la naţională, transferat la unul din cluburile bogate ale fotbalului german. A murit fără posibilitatea unui recurs la sentinţa stop cardio-respirator. Un mare cardiolog și fost preşedinte al Societăţii de Cardiologie, doctorul Gabriel Tatu-Chiţoiu a povestit în direct, în emisiunea mea, că a văzut la televizor într-un meci al Cupei Mondiale a Confederaţiilor cum un fotbalist de culoare a căzut pe teren şi a murit acolo: „Când am observat că echipa de salvare nu avea defibrilator, mi-am dat seama că va muri!”. În furtuna din cord, în acele momente, şocurile electrice lansate de defribilator opresc voit inima în dezastru şi ea se resetează, repornind singură la ritm normal. Aşa sunt salvaţi cei cu şansa ca un defibrilator să fie acţionat imediat. Aşa a fost salvat chiar pe teren din stopul cardic antrenorul de la Dinamo Eugen Neagoe. Defibrilatorul a făcut ordine în bătăile inimii. Dacă exista un defibrilator pe aproape, inima atacată a lui Emil Hossu poate îşi desfăşura tic-tacul şi azi! Şocurile binefăcătoare ale unui defibrilator acţionat rapid pe pieptul Mariei Lătăreţu poate o aducea la viaţă în culisele spectacolului din Bucovina. Marea cântăreaţă Maria Lătăreţu n-a vrut să-şi calce promisiunea, s-a dus la spectacolul din nordul Moldovei, deşi se simţea rău. După ce a terminat cântecul, a ţipat sfâşietor şi s-a ridicat la cer.  


 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri