Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acuzat miercuri Bulgaria că întârzie în mod deliberat construcţia secţiunii sale a gazoductului TurkStream, motiv pentru care a avertizat guvernul de la Sofia că Rusia ar putea găsi soluţii pentru ca acest gazoduct să ocolească teritoriul bulgar, informează Reuters.
„Dacă leadership-ul bulgar nu o doreşte (conducta TurkStream), vom găsi alte soluţii să o implementăm în sud-estul Europei”, a declarat Putin, după o întâlnire avută în staţiunea Soci cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic.
Acesta din urmă a spus că secţiunea respectivei conduce de pe teritoriul sârb este aproape finalizată.
Conducta TurkStream leagă Rusia de partea europeană a Turciei. Prima linie a conductei, cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi pe an, va aproviziona piaţa locală din Turcia. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, ar urma să fie destinată aprovizionării clienţilor din Europa de Sud-Est. Rusia intenţionează ca luna viitoare să inaugureze prima linie, dar darea în exploatare a celei de-a doua depinde de realizarea infrastructurii necesare în Bulgaria, Serbia şi Ungaria.
Guvernul de la Sofia a promis în octombrie că va finaliza secţiunea gazoductului TurkStream de pe teritoriul bulgar până în 2020, după ce în septembrie a semnat cu compania saudită Arkad un acord pentru realizarea celor 474 de kilometri ai acestei conducte pe teritoriul bulgar.
După ce relaţiile dintre Moscova şi Belgrad au fost puse la încercare în ultimele săptămâni în urma unui scandal de spionaj, Putin şi Vucic au ţinut să evidenţieze la această întâlnire raporturile tradiţionale foarte bune dintre ţările lor şi au încercat fiecare să pună accentul pe componenta economică. Astfel, în timp ce Putin a făcut referire la creşterea cu 9% a schimburilor comerciale bilaterale în primele nouă luni ale anului în curs, Vucic a vorbit despre investiţiile ruseşti efectuate în infrastructura Serbiei.
Pe de altă parte, preşedintele sârb a acceptat invitaţia omologului său rus de a efectua o vizită la Moscova cu ocazia paradei militare din 9 mai, liderul de la Kremlin sugerând de asemenea participarea unor militari sârbi la această paradă.
Într-un gest de respect faţă de preşedintele rus, Vucic a spus în faţa presei după întâlnirea cu aceasta că „dacă Putin ar fi condus Rusia în 1999, nimeni nu ne-ar fi bombardat”, referire la bombardamentele NATO asupra fostei Iugoslavii.